Sold out pe bandă rulantă la ediţia din acest an a FITPTI!

În perioada 4-10 octombrie, Iaşul va fi gazda celei de-a XVI-a ediţii a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPTI) Iași, eveniment care va reuni invitaţi din 18 ţări. În urma succesului de care s-a bucurat festivalul la ediţiile anterioare, juriul de experţi internaţionali ai Asociaţiei Europene a Festivalurilor a certificat FITPTI drept “festival remarcabil”, cu un impact puternic asupra comunităţii.

„Două dintre argumentele care au determinat juriul de experți internaționali al Asociației Europene a Festivalurilor, cu sediul la Bruxelles, să ne acorde labelul «festival remarcabil» au fost deschiderea internațională și impactul asupra comunității. FITPTI este unul ambițios, racordat la esteticile momentului, iar așteptările noastre ca organizatori sunt depășite în sens pozitiv de reacția extrem de bună a publicului. Majoritatea spectacoleleor dunt deja cu casa închisă!ˮ, a declarat Oltița Cîntec, director artistic al Teatrului pentru Copii şi tineret “Luceafărul”, principalul organizator al Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr de la Iaşi (FITPTI).

Faptul că ediţia din acest an a FITPTI se anunţă a fi una de succes este confrmată de înregistrarea mai multor sold out-uri. Este vorba despre “Seaside Stories”, în regia lui Radu Afrim, producţie a Teatrului de Stat din Constanţa, “Căsătoria”, regia Andreea și Andrei Grosu, producţie a Teatrului de Comedie din București, cu o distribuție de cinci stele (Tudor Chirilă, Mirela Zeța, Liviu Pintileasa, Mihaela Teleoacă, Alin Florea, Dan Rădulescu, Bogdan Cotleț, Smaranda Caragea, Silviu Debu).

Foarte aproape de sold out sunt producţiile “Neliniște” (Teatrul Odeon din Bucuresti), “ONE MAN aproape SHOW”, cu Pavel Bartoș, și “Istoria muzicii pentru copii (și părinții lor)”, Sectia Marionete-Teatrul Clasic Arad (Elvis Presley, Amy Winehouse, Maria Tănase, David Bowie etc. sunt marionete cu fire lungi animate de actori).

Potrivit organizatorilor, pogramul general al ediţiei din acest an a festivalului alătură echilibrat atât teatre de stat cu renume, cât și companii independente. Creațiile acestora sunt realizate de artiști talentați care au nevoie de platforme de expunere. Printre companiile independente care vor evolua la FITPTI 2023 se numără Vin acum la Iași “Amalgam” Cluj Napoca, “Maidan” Cluj Napoca, “Var Cultural” București, “Flobo Studio” București, “Hopa Trop”, “MiniReactor”, “AnimArt” Cluj, “Free Puppet Theatre” București, “Centrul de Teatru Educational Replika” București, “Teatru Fix”.

Pentru cei care apreciază spectacolele de teatru stradal, organizatorii au pregătit în aer liber “Trezirea sufletului”, o reprezentație cu elemente de foc a Mime Fire Theatre Company, care se joacă sâmbătă, 7 octombrie, de la ora 19.00, în Piața Unirii, accesul publicului fiind liber.

Și pentru că teatrul trebuie să fie o sărbătoare pentru toate publicurile, și anul acesta o reprezentație (Majordomul, Compania Hilarilar Spania) va fi oferită de organizatori la secția Oncologie a Spitalului de Copii „Sf. Maria”.

Teatrul “Luceafărul” a pregătit spectacolul Stai jos sau cazi după Bogdan Munteanu, despre o boală care, din cauza necunoașterii, ne înfricoșează: epilepsia. Creația are o dublă misiune, cea artistică, dar și cea de conștientizare a publicului în privința manierei în care ar trebui să reacționăm în asemenea situații. Spectacolul va fi prezentat și în Festivalul Național de Teatru.

Teatru indoors, outdoors, spectacole accesibilizate, teatru VR, teatru filmat, performance, lecturi publice, lansări de carte, expoziții, teatru studențesc, workshopuri, documentare, conferințe, dezbateri, premiere, performances, întâlniri spectatori-artiști, premiere și exclusivități naționale susținute de invitați din Algeria, Argentina, Austria, Belgia, Bulgaria, Elveția, Franța, Germania, Italia, Israel, Marea Britanie, Mexic, Republica Moldova, România, Spania, Turcia, Ucraina, Ungaria sunt dispersate în 20 de locații, artele spectacolului colonizând astfel orașul în perioada 4 – 10 octombrie.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;