Dumitru Oprea cere Guvernului să ia măsuri pentru evitarea intrării în incapacitate de plată a universităților

Senatorul PDL de Iași Dumitru Oprea trage un semnal de alarmă privind marile probleme financiare ale universităților, cauzate de reducerea cu mai bine de jumătate a finanțării de bază pe student și de creșterea costurilor la servicii. Astfel, într-un document adresat luni, 30 septembrie, ministrului Finanțelor Publice, Daniel Chițoiu, parlamentarul ieșean a atras atenția asupra faptului că universitățile se văd în imposibilitatea de a acoperi salariile la valoarea din 2010, ca urmare a faptului că nu s-au asigurat, în acest scop, și resursele financiare în bugetul Educației. Mai mult, potrivIt senatorului, la rectificarea bugetară de anul acesta, Ministerul Educației a renunțat la 58 milioane euro, în condițiile în care multe dintre investițiile instituțiilor de învățământ nu pot fi finalizate din lipsă de fonduri. În plus, Dumitru Oprea a arătat că există și problema întârzierii plăților pentru cererile de rambursare aferente proiectelor cu fonduri nerambursabile, în cadrul cărora universitățile au susținut cheltuielile din fondurile destinate activității didactice și de cercetare. În acest context, senatorul PDL i-a solicitat ministrului Chițoiu să anunțe care sunt măsurile avute în vedere pentru creșterea bugetului educației și cercetării, astfel încât aceste domenii să nu mai aibă de suferit, iar procentul din PIB să se apropie de cel prevăzut în Legea Educației. Totodată, Dumitru Oprea a cerut prognoza creșterii finanțării de bază pe student, în anul 2013/2014, precum și motivele pentru care Ministerul Educației, la rectificarea bugetară, a cedat din buget.

Filed in: Politic

Comments are closed.

;