Universitatea de Ştiinţele Vieţii “Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV) a semnat miercuri, 4 octombrie, la Ministerul Educației contractul de finanțare în vederea implementării proiectului “Construire infrastructură pentru învăţământ dual – Agritech”, în valoare de 123.193.000 lei, în care partenerul principal ste Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI).
Documentul a fost semnat, din partea USV Iaşi de prof. univ. dr. ing. Gerard Jităreanu, rectorul instituţiei, iar din partea Ministerului Educaţiei de către ministrul Ligia Deca.
Proiectul Agritech este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 15 – Educație și are cea mai mare valoare din istoria universității ieșene, aproximativ 25.000.000 de euro.
Concret, proiectul presupune construcția la Ezăreni, pe terenul USV Iași, a unui complex integrat pentru îmbinarea activităților teoretice cu cele practice. Complexul va presupune realizarea unui spațiu care să asigure toate serviciile sociale necesare: cantină, cazare, sală de sport, cât și laboratoare dotate cu echipamente de ultimă generație, pentru a se putea desfășura practica la diverse niveluri.
„În condițiile diversificării continue a nevoilor pieței muncii a apărut necesitatea ca educația profesională să devină preponderent duală.Proiectul răspunde unei mari provocări a mediului economic și anume crearea unei rute profesionale complete pentru învățământul tehnic superior. USV Iași și TUIASI sunt cei mai mari formatori în domeniul ingineriei, respectiv ofertanți de muncă calificată în domeniul tehnic și sunt principalii creatori de abilități și competențe tehnice din Regiunea de Dezvoltare Nord – Est.Prin participarea universităților USV Iași și TUIASI, se urmărește extinderea formării duale la nivel terțiar prin dezvoltarea de programe universitare de studiu, cu componente practice, derulate în cadrul unor companii. Legăturile cu mediul economic și social vor deveni mai puternice prin investițiile în construcția campusului integrat pentru învățământul profesional și tehnic, prin accesul la o educație bazată pe inovare, creativitate și specializare inteligentă. Investițiile vor ajuta, de asemenea, firmele partenere și universitatea să își consolideze cadrele de formare profesională, precum și să ajute partenerii să își valorifice la maximum resursele. Viitorii lucrători, absolvenți sau persoane recalificate vor sprijini ecosistemele industriale regionale cu competențe aplicabile la tendințele în schimbare ale pieței muncii”, a declarat prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, rectorul USV Iași