În organizarea Primăriei Municipiului Iași, în perioada 7 – 15 octombrie se va desfăşura cea de-a XXXII–a ediție a “Sărbătorilor Iaşului”, eveniment care va marca aniversarea a 615 ani de la prima atestare documentară a oraşului.
„În fiecare an, în preajma zilei de 14 octombrie sute de mii de pelerini vin să se închine la Cuvioasa Parascheva, Ocrotitoarea Sfântă a Moldovei. Îi invit pe ieşeni şi pe oaspeţii lor să se apropie cu încredere de poarta către reculegere şi regăsire spirituală pe care Iaşul le-o deschide astăzi şi dintotdeauna! Iaşul a dăruit enorm României şi nu a cerut niciodată răsplată. Însă fericirea pe care o primeşte prin minunea de a găzdui sfinţenia Cuvioasei Parascheva este cea mai de preţ recunoaştere a însemnătăţii acestui oraş. Aşadar, îi salut din inimă pe toţi pelerinii sosiţi în Iaşi pentru a se ruga la sfintele moaşte, îi salut pe toţi cei care sosesc în Iaşi pentru a redescoperi capitala Moldovei şi le mulţumesc ieşenilor pentru faptul că sunt gazde bune şi primitoare!”, se arată în mesajul primarului Mihai Chirica adresat pelerinilor care vor fi prezenţi în acest an la Iaşi, cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.
Ca în fiecare an, celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva de pe 14 octombrie, organizată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, este completată de o serie de manifestări cu caracter laic (târguri, spectacole, evenimente artistice etc.) care dau o notă de sărbătoare întregului oraș.
Astfel, Primăria Municipiului Iași organizează în perioada 7 – 15 octombrie şi o serie de manifestări comerciale tradiționale:
- Târgul de Toamnă – bulevardul și pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt (37 de căsuțe cu produse de artizanat și hand made);
- Târgul de blănuri și haine de piele – Esplanada Costache Negri (38 de comercianți) și Esplanada Hala Centrală (31 de comercianți);
- Sărbătoarea Vinului – Hala Centrală (6 comercianți);
- Parcul de Distracții – Ștrandul Municipal (5 comercianți).
La acestea se adaugă:
- Ceaiul pelerinilor – 7 – 15 octombrie (în funcție de numărul de pelerini);
- Masa pelerinilor – 14 octombrie;
- Seara Valorilor (Palatul Roznovanu) – 14 octombrie, de la ora 17.00.
Municipalitatea va organiza o serie de evenimente și în cartiere:
- joi, 12 octombrie, de la ora 16.30, pe Esplanada Oancea din cartierul Tătărași: Corul de copii de la Ateneul Național Iași, tineri artiști de la Palatul Copiilor și Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” Iași;
- sâmbătă, 14 octombrie, de la ora 16.30, în Piața Voievozilor din cartierul Alexandru cel Bun: Orchestra elevilor de la Colegiul de Artă „Octav Băncilă”, tineri artiști populari (David Simion, Maria Ionescu, Karla Ursu, Diana Crăcană, Mădălina Lungu) și Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” Iași.
Nu va lipsi tradiționalul concert care încheie Sărbătorile Iașului duminică, 15 octombrie, de la ora 19.00, în Piața Palatului Culturii. În premieră, dat fiind succesul național al acestui proiect, va fi organizat un spectacol cu renumiții „3 tenori ieșeni” (Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu, Florin Guzgă), alături de care vor urca pe scenă și Gheorghe Zamfir, Elena Moșuc, Eugen Doga, Gabriel Croitoru (cu vioara Guarnieri), Andra Botez și Bogdan Ota, acompaniați de Orchestra Operei Române Iași și dirijați de maestrul Daniel Jinga. Pe scenă vor urca, de asemenea, Corul Marii Unirii, Corul de Copii al Municipiului Iași și Muzica Militară a Brigăzii 15 Mecanizate „Podul Înalt “Iași.
Spectacolul se va încheia cu un foc de artificii.