Aproximativ 20.000 de credincioşi au participat la procesiunea “Calea Sfinţilor” de pe străzile Iaşului

Aproximativ 20.000 de credincioşi, însoţiţi de peste o sută de preoţi, în frunte cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei,  au participat duminică seara la procesiunea religioasă “Calea Sfinţilor”, prin care racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost purtate spre închinare pe străzile din centrul Iaşului.

Ceremonia, la care iau parte, în fiecare an, alături de zecile de mii de credincioşi veniţi la Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, preoţi din cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi invitaţi din eparhiile din ţară şi străinătate, s-a desfăşurat pe traseul pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, strada I.C. Brătianu, strada Cuza Vodă, strada Armeană, Biserica “Sfântul Sava”, strada Costache Negri, Mănăstirea “Sfinţii Trei Ierarhi”, Catedrala Mitropolitană. Prima oprire a fost  în dreptul Capelei Maternităţii “Cuza Vodă”, a doua oprire în faţa Bisericii “Sfântul Sava”, iar a treia în dreptul Mănăstirii “Sfinţii Trei ierarhi”. Procesunea, care a început la ora 19.00, s-a încheiat la ora 20.30, când racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost depusă din nou spre închinare pe baldachinul din faţa Catedralei Mitropolitane.

Potrivit organizatorilor, de la începerea pelerinajului, sâmbătă dimineaţă, la ora 6.00, şi până duminică seara, la ora 21.00, pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva au trecut pentru a se închina peste 40.000 de persoane. În prezent, rândul de credincioşi care aşteaptă să ajungă în faţa raclei este de aproximativ 5.000 de persoane.

Alături de moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, în acest an, pelerinii veniţi la Iaşi se vor putea închina şi la moaştele Sfântului Andrei Criteanul, aduse de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochiori (Creta, Grecia).

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;