Clădirile monument istoric aflate în pericol vor putea fi restaurate de către autorităţile locale

Primăriile care doresc și care dispun de resursele financiare necesare pentru salvarea clădirilor monument istoric considerate iconice vor avea cadrul legislativ prin care vor putea face acest lucru, după ce proiectul de lege care oferă posibilitatea autorităţilor locale să intervină pentru salvarea unei clădiri monument istoric atunci cînd proprietarii nu pot sau nu vor să oprească degradarea acesteia a trecut de Senat.

Proiectul de lege, care urmează să intre în analiză în Camera Deputaților, care în acest caz este Cameră decizională, dă posibilitatea autorităților locale să intervină şi în cazul monumente care au mai mulți proprietari sau aceștia nu sunt cunoscuți, lipsesc, sau nu se poate lua legătura cu ei.

„Situația patrimoniului imobil al României, aflată într-o stare critică și foarte critică, este o preocupare constantă pentru mine. Am gândit o abordare sistemică prin care să salvăm tot ce se poate salva din cele 850 de monumente ale țării aflate în stare foarte proastă. Am scris, am vorbit, am anunțat în ce constă strategia de intervenție, primul pas este cel de punere în siguranță a circa 100 de monumente anual. Punerea în siguranță nu înseamnă reabilitare, ci doar se iau acele măsuri care scot în afara pericolului prăbușirii unui monument. Este un pas important, necesar, dar nu suficient. Proiectul completează celălalt proiect de lege care permite punerea în siguranță a monumentelor aflate în mare pericol de colaps. Aceștia ar fi doi pași concreți prin care statul român recuperează teren în problematica sensibilă a monumentelor istorice”, a declarat Liviu Brătescu, senator PNL de Iași, membru al Comisiei pentru cultură din Senatul României.

Filed in: Informațía zilei, Politic

Comments are closed.

;