Târg de promovare a afacerilor înființate de studenți, organizat de Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC) organizează vineri, 20 octombrie, târgul de promovare a afacerilor înființate de studenți cu sprijinul proiectului  „Educația juridică și antreprenorială – cheia succesului în afaceri! (IUS SMART)”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020” Evenimentul va avea loc în Sala Pașilor Pierduți (Corp A), în intervalul orar 10.00 – 16.00. Accesul la târg este deschis publicului larg, intrarea fiind liberă.

Potrivit reprezentanţilor universităţii, scopul târgului este cel de a promova produsele și serviciile noi create de firmele participante, identificarea potențialilor clienți  și colaboratori / furnizori în rândul altor studenți antreprenori, încheierea de acorduri de parteneriat în vederea efectuării de stagii de practică și de a împărtăși experiențele dobândite prin intermediul proiectului în trecerea de la statutul de student la cel de antreprenor.

Expozanții care vor participa la târg sunt nouă societăți comerciale înființate de studenți ai UAIC, cu finanțare obținută prin proiectul IUS SMART: SC CENTRUL DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ – FII SCHIMBAREA PE CARE O DOREȘTI SRL, SC COFETARIA POVESTE SRL, SC EMOVERE SRL, SC GERMANIS FORUM SRL, SC INSTINCT TRAINING SRL, SC JUST WAFFLE SRL, SC LUNA DE PIELE SRL, SC OPTICA INIMII MOLDOVA SRL și SC BERTHA BENZ SRL.

Prin proiectul „Educația juridică și antreprenorială – cheia succesului în afaceri! (IUS SMART)”, 350 de studenți beneficiari, selectați din regiunea de Nord-Est, au participat la un program autorizat de formare antreprenorială, financiară și juridică și la un concurs de planuri de afaceri, în urma căruia cele mai bune 21 de planuri de afaceri au primit o finanțare cuprinsă între 40.000 și 100.000 de euro, în funcție de numărul de locuri de muncă create.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;