Persoanele cu deficiențe din județele Moldovei, integrate pe piața muncii în urma unui proiect derulat de Centrul Diecezan ”Caritas” Iași

În Sala ”Mezanin” din cadrul Hotelului ”Unirea” din Iași a avut loc joi, 3 octombrie, conferința de închidere a proiectului privind realizarea ”rețelei de incluziune socială pe piața muncii”, implementat de Centrul Diecezan Caritas Iași, în parteneriat cu Caritas Alba Iulia Îngrijire la Domiciliu și Caritas Diecezan Munster (Germania) în perioada 1 ianuarie 2011- 31 decembrie 2013. Proiectul, în valoare de 122.802.206 lei (circa două milioane de euro), a fost implementat în județele Iași, Bacău, Neamț, Vaslui și Suceava, din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, respective în județul Harghita, din Regiunea de Dezvoltare Centru. Proiectul a fost cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, în cadrul axei prioritare “Promovarea incluziunii sociale”, DMI 6.2 “ ”Îmbunătățirea accesului și a participării grupurilor vulnerabile pe piața muncii”. Grupul țintă al proiectului a inclus un număr de 1.475 de persoane, scopul acestuia fiind facilitarea accesului și participării pe piața munciii a persoanelor aflate în risc de excluziune socială și a familiilor acestora din cele șase comunități rurale și urbane, situate în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est și, respectiv, Centru. Principalele rezultate ale proiectului, prezentate în cadrul conferinței de închidere, de către dr. Gema Băcăoanu, managerul acestui proiect, s-au materializat în următoarele aspecte: 180 de persoane dependente au primit îngrijiri medico-sociale la domiciliu, permiţând astfel membrilor familiilor acestora participarea pe piața muncii, 239 de persoane afectate de boli care le influențează viața profesională și socială au beneficiat de îngrijire socio-medicală în vederea facilitării reintegrării pe piața muncii, 1.700 de persoane vulnerabile au beneficiat de servicii de asistență și consiliere socio-profesională, 378 de persoane calificate în meseria Îngrijitoare bătrâni la domiciliu, din care  254 în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est și 124 în regiunea Centru,  433 persoane calificate în meseria Îngrijitoare copii, din care  257 în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est și 176 în regiunea Centru. De asemenea, în urma proiectului, 33 de persoane au fost calificate în meseria de tâmplar universal, din care 14 sunt tineri care au părăsit sistemul instituționalizat de protecţie a copilului și cinci sunt persoane cu dizabilități, 71 de persoane au fost calificate în meseria de tehnician maseur, din care 46 sunt persoane cu dizabilități. Din totalul de 918 persoane certificate, 56 și-au găsit un loc de muncă, ca urmare a serviciilor integrate oferite în cadrul proiectului.

Filed in: ONG-uri

Comments are closed.

;