5:32 pm - Sunday November 25, 9060

Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii aduce la Palas peste 60 de companii care vor organiza și dezbate teme din sfera IT & Cyber Security!

Viitorul de mâine se construiește cu ajutorul tehnologiilor, iar digitalizarea devine motorul oricărei transformări ce stă la baza activităților economice. Peste 60 de companii vor participa la ediția de anul acesta a ,,Târgului Întreprinderilor Mici și Mijlocii”, desfășurată la Palas, unde profesioniști din domeniul IT & Cyber Security vor dezbate subiecte ce fac referire la dezvoltarea economiei românești și vor organiza ateliere tematice.

 

În perioada 1–3 noiembrie 2023, Palas găzduiește ,,Târgul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, ediția 2023 – IT & Cyber Security – Iași”, organizat de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, prin Agenția pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Iași (AIMM Iași). Evenimentul va avea loc în Atriumul Palas, iar în perioada 1–5 noiembrie 2023 vor fi organizate ateliere de lucru, cursuri și dezbateri pe tematica generală a târgului, respectiv IT & Cyber Security. Ateliere precum ,,Digital design & print 3d” sau ,,Marketing Digital Securizat: Inovație IT în Era Cyber” vor expune soluții și vor aduce publicului teme actuale. Agenda evenimentului mai include Conferința ,,Cybershare”, care va avea loc pe data de 1 noiembrie în Sala Chopin din Congress Hall Palas.

Târgul se adresează companiilor mici și mijlocii care activează în sectorul IT și în industriile aferente acestui domeniu și își propune să susțină performanțele economice, prin promovarea produselor și serviciilor din sectorul IMM.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;