Poli Iaşi – Oţelul Galaţi 1-1. Ieşenii, încă două puncte mari pierdute pe teren propriu

Poli Iaşi şi Oţelul Galaţi au terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), vineri, în Copou, în uvertura celei de-a XV-a etape a Superligii (ultima din sezonul regulat).

Gazdele au deschis scorul în minutul 31, prin Harrison, care a speculat prompt eroarea lui Cisse, care a trimis balonul direct la adversar, din interioarul careului. Oaspeţii au egalat în minutul 79, prin Maciel, cu un şut plasat de la 16 metri, după o pasă de geniu a lui Fatai. Elevii lui Dorinel Munteanu puteau pleca chiar cu toate cele trei puncte de la Iaşi, dacă şutul lui Latchouchent din minutul 81, ajuns în situaţia de singur cu portarul, nu era respins in extremis de Silviu Lung în corner! La fel de bine, cele trei puncte puteau rămâne în Copou, dacă balonul trimis excelent în minutul 90+1 de Luis Phelipe din lateral dreapta nu era respins de Dur-Bozoancă!

S-a încheiat, până la urmă, Poli Iaşi – Oţelul Galaţi 1-1, trupa lui Dorinel Munteanu înregistrând astfel cea de-a 11 remiză în campionat. Poli Iaşi, în schimb, continuă parcursul mai mult decât modest înregistat pe teren propriu, unde până acum nu a reuşit decât 7 puncte (o victorie, 4 egaluri şi 2 înfrângeri) în 7 meciuri!

În urma acestui rezultat, Poli Iaşi se menţine pe locul 11 în clasament, cu 17 puncte.

Poli Iaşi: Lung – Martac, Samayoa, Katanec, Ispas – Bordeaianu (min. 90 Ciobanu), Marchioni, Itu (min. 46 Buş) – Roman (min. 46 Luis Phelipe), Harrison (min. 64 Jatoba), Gheorghiţă (min. 74 Dumitru).

Oţelul: Dur-Bozoancă – Adăscăliţei (min. 46 Zivulic), Lovric, Cisse (min. 46 Teles), Zhelev – Cisotti, Lopez Varella, Silva (min. 46 Latchouchent – Maciel, Alex. Pop (min. 56 Fatai), Tănasă (min. 57 Bodişteanu).

Etapa viitoare, Poli Iaşi va întâlni sâmbătă, 11 noiembrie, de la ora 18.45, tot în Copou, pe CFR Cluj.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;