Antibiotice Iași, locul I pentru cea mai bună companie în comunicarea cu investitorii în 2023

Compania Antibiotice a obținut locul I al doilea an consecutiv pentru „Cea mai bună companie din perspectiva activității în relația cu investitorii” în cadrul competiției lansate de ARIR (Asociația Română pentru Relația cu Investitorii) și a marcat momentul participând la lansarea primei colecții de NFT din piața românească de capital.

 

Cu o prezență de peste 26 de ani la Bursa de Valori București, Antibiotice a fost premiată de ARIR, primind cele mai multe voturi din partea publicului, în cadrul Galei organizate de Asociație cu ocazia aniversării a 5 ani de la înființare, în data de 23 noiembrie, la Palatul Parlamentului din București.

Premiul acordat reflectă faptul că investitorii individuali au apreciat modul transparent și importanța informațiilor transmise despre Antibiotice în anul 2023, calitatea raportărilor financiare și comunicarea responsabilă din perspectiva disponibilității și proactivității echipei Antibiotice, responsabilă de relația cu investitorii.

„Businessul Antibiotice se extinde dincolo de granițele țării, iar pentru consolidarea relației cu investitorii și partenerii noștri de afaceri de peste tot din lume contează foarte mult modul etic și transparent prin care transmitem informații relevante despre strategia, activitatea si perspectivele de dezvoltare ale companei. Faptul că am primit votul de încredere a investitorilor este o confirmare și un merit al întregii echipei și totodată ne încurajează să creăm un viitor împreună”, a declarat Liviu Vatavu, Director Juridic&Guvernanță corporativă Antibiotice Iași.

Pe parcursul anului 2023, compania Antibiotice a comunicat investitorilor informații cu impact major asupra businessului, precum lansarea Planului de Dezvoltare Strategică “The Future Together 2020-2030” care țintește multiplicarea profitului, a cifrei de afaceri, cu efecte asupra majorării cotelor de piață deținute de Antibiotice atât în Romania cât și pe piețele internaționale, parteneriatul cu Banca Europeană de Investiții și obținerea de fonduri nerambursabile pentru realizarea de investiții în producția de medicamente și energie verde.

Pentru a marca această aniversare, Antibiotice, membru asociat ARIR, a răspuns pozitiv la inițiativa Asociației, participând la lansarea colecției de NFT-uri aniversare (Non-Fungible Token), primele din piața românească de capital. NFT-ul de tip artă digitală creat de Antibiotice și ARIR transpune în mediul digital misiunea și valorile companiei, folosind tehnologia blockchain.

„Am salutat deschiderea companiei Antibiotice de a adopta noi tehnologii și de a utiliza NFT-urile pentru un proiect de comunicare cu investitorii. Credem că odată listată, orice companie are ca obiectiv creșterea, dezvoltarea și inovarea, utilizând înalte standarde de transparență. De asemenea, premiul câștigat demonstrează nu doar angajamentul său față de transparență și dialog, ci și capacitatea sa de a construi și menține o relație solidă cu investitorii de pe piața de capital”, a declarat Daniela Șerban, Președinte și Co-fondator ARIR

Antibiotice a fost prima companie din industria farmaceutică care s-a alăturat ARIR în anul 2019 și care susține rolul Asociației de a contribui la creșterea expertizei în comunicarea cu investitorii și guvernanță corporativă. Totodată, această afiliere, a fost un moment important pentru Antibiotice, venind ca o consolidare a strategiei de susținere a comunicării etice și transparente cu investitorii și de a crea valoare pentru acționarii săi.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;