Handbaliştii de la Politehnica Iaşi au dispus sâmbătă de CSO Teutonii Ghimbav, scor 33-32 (20-16), în etapa a XI-a (a treia a returului) Diviziei A (Seria B), după o nouă partidă pe muchie de cuţit, în care echipa învingătoare a fost stabilită cu numai trei secunde înainte de fluierul final al arbitrilor!
Gazdele au început mai bine întâlnirea, aflându-se la conducere pe tabelă până în minutul 17, când oaspeţii reuşesc egalarea (11-11), după care s-au distanţat pe tabelă (11-14). Braşovenii s-au apropiat la un singur gol (14-15 în min. 25), însă ieşenii au încheiat prima repriză cu un avantaj de patru goluri (16-20). Elevii antrenorului Florin Spiridon încep excelent partea a doua a jocului şi în minutul 43 aveau un avantaj de cinci goluri pe tabelă (21-26). Începând din acest moment, gazdele pornesc o cursă formidabilă de recuperare a diferenţei de pe tabela de scor, reuşind să egaleze (32-32) cu 14 secunde înainte de final! Când mai erau doar trei secunde până la încheierea jocului, Drenceanu reuşeşte să înscrie golul care a adus victoria oaspeţilor!
Politehnica Iaşi: Ionică, Păun – Drenceanu (10 goluri), Andriescu (6), Moroșanu (5), Brînduș (4), Lătescu, Ghiga, Dedeagă, Demir (câte două) și Mocanu.
„Îmi felicit băieții pentru meciul bun pe care l-au reușit astăzi, s-ar putea spune că ne-am revanșat pentru înfrângerea suferită acasă, în tur”, a declarat, al finalul întâlnirii, antrenorul ieşenilor, Florin Spiridon.
În etapa viitoare, Politehnica Iaşi va juca miercuri, 29 noiembrie, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă, cu AS HC Pietricica Neamț, în ultimul meci dina cest an în faţa propriilor suporteri.