Comuna Comarna, Județul Iași, România în calitate de aplicant, în parteneriat cu Raionul Soroca, Republica Moldova, organizează în data de 22.12.2023, ora 10.00, conferința de închidere a proiectului ’’Drumuri bune și accesibile în Comarna, Iași și Vasilcău, Soroca”, 1HARD/3.1/73, proiect finanțat prin Programul Operațional Comun Români-Republica Moldova 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului: îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din Comuna Comarna, județul Iași din România și din Raionul Soroca din Republica Moldova, pe parcursul a 22 luni, prin investiții comune în transport în vederea realizării unui acces mai bun la regiuni prin facilitarea cooperării la nivel local a personalului administrației publice care lucrează în gestionarea proiectelor de investiții, asigurând în același timp siguranța și securitatea cetățenilor din cele două țări.
Grupul țintă al proiectului a fost reprezentat de următoarele categorii de beneficiari:
- 7234 locuitori ai Comunei Comarna, Județul Iași (4636 persoane) și ai Comunei Vasilcău, Raionul Soroca (2598 persoane);
- 20 de angajați din administrația publică (10 din aparatul Comunei Comarna, Județul Iași și 10 din aparatul Raionului Soroca, Republica Moldova).
Activitățile proiectului sunt prezentate în grupuri de activități și detaliate astfel:
Grupul de activități 1: Managementul proiectului
o A1.1. Realizarea documentațiilor tehnice;
o A1.2. Elaborarea documentațiilor pentru procedurile de atribuire a contractelor de prestări servicii, realizarea lucrărilor și procurarea bunurilor în cadrul proiectului, de către managementul proiectului și recepția acestora;
o A1.3. Organizarea ședințelor echipei de management de proiect si menținerea dialogului dintre solicitant și partener;
o A1.4. Asistență externalizată pentru managementul proiectului
o A1.5. Activități de monitorizare și raportare
Grupul de activități 2: Planul de informare si comunicare
o A2.1. Campanie de comunicare și vizibilitate
Grupul de activități 3: Consolidarea capacității tehnice, manageriale și administrative a celor două instituții prestatoare de servicii de administrație publică
o A3.1. Instruire în domeniul planificarii strategice inclusiv pentru obținerea de competențe în ocupația de manager de inovare, personalizat pentru administrația publică
o A3.2. Schimb de experiență și grupuri de lucru cu personalul administrației publice
o A3.3. Recepția echipamentelor de birou necesare întăririi capacității administrative a echipei manageriale a Beneficiarului Leader în beneficiul tuturor echipelor manageriale ale partenerilor implicați
Grupul de activități 4: Execuția lucrărilor de reabilitare drumuri
o A4.1. Execuția lucrărilor
o A4.2. Asistența tehnică din partea proiectantului
o A4.3. Controlul calității
Bugetul Proiectului: total cheltuieli eligibile 3.471.279,62 EUR, din care total cheltuieli nerambursabile 3.058.653,00 EUR.
Conferința de încheiere a acestui proiect va avea loc în data de 22 decembrie 2023 începând cu ora 10.00, la sediul primăriei Comarna, sala de ședințe.