Consilierii locali au amânat luarea unei decizii privind nominalizarea unui nou viceprimar

Întruniţi în ultima şedinţă din acest an, consilierii locali ieşeni au amânat luarea unei decizii în privinţa nominalizării unui noi viceprimar al municipiului. Postul rămăsese vacant după ce fostul viceprimar Cezar Baciu pierduse, în luna octombrie, procesul cu USR, din care fusese exclus. În urma deciziei judecătorilor, Cezar Bacău şi-a pierdut mandatul de consilier local şi implicit funcţia de viceprimar al municipiului.

Proiectul de hotărâre privind nominalizarea unui nou viceprimar a fost scos de pe ordinea de zi a şedinţei la propunerea consilierului PMP Florin Briaur, care şi-a motivat decizia prin aceea că “trebuie făcută o analiză mai atentă a eventualelor nominalizări pentru acest post”. Ulterior, propunerea lui Briaur a fost susţinută şi de primarul Mihai Chirica, care, fără a da nume, a spus că “există riscul ca propunerea pe care o înaintăm să pice la vot”.  Surse din cadrul Consiliului Local au precizat că cel propus pentru funcţia de viceprimar al Iaşului în cadrul şedinţei de astăzi era Răzvan Timofciuc, consilier local demisionar din USR, dar care nu ar fi fost agreat de către toţi consilierii liberali pentru nominalizarea în noua funcţie.

În altă ordine de idei, în debutul şedinţei Consiliului Local, părinţii elevilor de la Colegiul Pedagogic Vasile Lupu au solicitat Executivului Primăriei un calendar clar privind data la care aceştia urmează să se mute în containerele modulare. Reamintim că, deşi autorităţile locale au promis că elevii se vor muta în containerele modulare începând chiar din acest an şcolar, acest lucru nu s-a întâmplat deocamdată, elevii din ciclul gimnnazial şi de liceu de la Colegiului Pedagogic “Vasile Lupu” desfăşurându-şi în continuare activitatea în sălile de curs de la Colegiul Tehnic de Construcţii “Gheorghe Asachi”,  în timp ce elevii din ciclul primar învaţă în clădirea internatului colegiului.

Clădirea în care îşi desfăşoară activitatea Colegiul Pedagogic “Vasile Lupu” este clasificată în categoria de risc seismic ridicat, aceasta urmând să fie consolidată şi reabilitată în cadrul Programului Național de Investiții „Școli sigure și sănătoase” derulat de Guvern. Până la finalizarea investiţiei, autorităţile au decis achiziţionarea unei construcţii modulare în care cei 740 de elevi ai Colegiului Naţional Pedagogic “Vasile Lupu” să-şi desfăşoare activitatea începând cu anul şcolar 2023-2024. Potrivit proiectului, construcția modulară va include 33 de săli de clasă, două laboratoare, cancelarie, sală de gimnastică, grupuri sanitare etc., pentru aceasta fiind necesare în jur de 120 de containere.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;