Primăria a semnat contractul pentru amplasarea de panouri fotovoltaice la CET 2 Holhoca

Primarul Mihai Chirica a anunţat, că a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate aferent proiectului de amplasare de panouri fotovoltaice la CET 2 Holboca, precum și de realizare a documentației necesare depunerii întregii documentaţii în vederea finanțării prin Fondul pentru Modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei, sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice propusă din surse regenerabile pentru autoconsum. Documentele vor fi elaborate de EDS Advisors SRL din județul Cluj, în cel mult 12 luni, pentru o sumă de 200.000 lei fără TVA (238.000 lei cu TVA). În paralel cu contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate, şefulk municipalităţii a semnat şi contractul pentru elaborarea studiului topografic privitor la depozitul de cărbune de la CET 2 Holboca necesar aceluiași proiect de amplasare de panouri fotovoltaice, document care urmează să fie întocmit de către PFA Dragoș Gabriel Alin în cel mult două luni, pentru suma de 18.000 lei. fără TVA. “Centrala fotovoltaică va fi alcătuită dintr-un număr de 14.000 module PV, fiecare dintre ele fiind formate dintr-un număr de 132 de celule (tip monocristaline). Puterea minimă a modulelor PV va fi de 700 Wp, cu un randament nominal de minimum 21,1% (peste valoarea limită de 19% impusă prin ghidul de finanţare). Modulele PV vor fi instalate pe o structură prefabricată din aluminiu sau oţel galvanizat, la o înclinare de 10 grade, cu orientarea Est-Vest. Valoarea totală a proiectului este de 49,720,850.59 lei inclusiv TVA.  Investiția este în concordanță cu prioritățile Comisiei Europene cu privire la capacităţile termoenergetice care folosesc cărbune, care impun închiderea în viitor a CET 2 Holboca din considerente de mediu şi economice și utilizarea de surse de energie verde”, a scris primarul Mihai Chirica miercuri, 3 ianuarie, într-un mesaj postat pe o reţea de socializare.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;