5:32 pm - Tuesday November 24, 0854

Lansare de carte la Sala “Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan

În Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan din Iași, va avea loc marți, 9 ianuarie, începând cu ora 17.00, lansarea cărții autorului H. Tristram Engelhardt Jr. apărută la Editura Doxologia: „După Dumnezeu: morala și bioetica într-o epocă secularizată”, ediție îngrijită și tradusă în limba română de dr. Andrei Dârlău, care semnează studiul introductiv și notele volumului. La eveniment ca fi prezent, în calitate de invitat, Înalt Prea Sfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Lanasarea cărții va fi moderată de prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae, cel care prezintă cartea „După Dumnezeu. Morala și bioetica într-o epocă secularizată” drept cea mai fascinantă operă a lui Tristram Engelhardt Jr. „Cartea este o critică inteligentă a filosofiei morale seculariste contemporane, în favoarea unui tradiționalism înrădăcinat în perspectiva Bisericii Ortodoxe și conține numeroase argumente puternice. Ea oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra celor mai profunde și grele probleme atât din filosofia morală, cât și din bioetica timpului nostru”, afirmă prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. “Cea mai fascinantă operă a lui Hugo (Herman) Tristram Engelhardt Jr. este ultima sa carte After God: Morality & Bioethics in a Secular Age (care apare acum în limba română la Editura Doxologia, cu titlul După Dumnezeu. Morala și bioetica într-o epocă secularizată), scrisă în timp ce era în tratament pentru cancer și publicată în 2017. Este o carte pigmentată cu multe pasaje autobiografice, în care sunt adunate și dezvoltate ideile din întreaga sa operă. Autobiografia sa intelectuală oferă o mulțime de impresii personale care și-au pus amprenta în dezvoltarea culturală și sunt de cea mai mare importanță pentru a reconstrui gândirea lui Engelhardt. Cartea După Dumnezeu relatează parcursul istoric și cultural al orientării seculariste moderne, explică apariția și transformările bioeticii, precum și pericolul ca societatea să-și inventeze o morală care este una de „după Dumnezeu”, și adesea, în mod clar, chiar contra lui Dumnezeu. Volumul este o critică inteligentă a filosofiei morale seculariste contemporane, în favoarea unui tradiționalism înrădăcinat în perspectiva Bisericii Ortodoxe, și conține numeroase argumente puternice. Ea oferă o perspectivă cuprinzătoare asupra celor mai profunde și grele probleme atât din filosofia morală, cât și din bioetica timpului nostru”, spune prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae.  Intrarea la eveniment a publicului este liberă.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;