5:32 pm - Friday November 24, 9645

Inspectoratul Școlar Județean, gazda ultimei mobilități din cadrul Proiectului Erasmus+ ”Playing and learning from the past”

Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a găzduit în perioada 17-18 ianuarie ultima mobilitate internațională în cadrul proiectului Erasmus+ Playing and learning from the past, proiect de parteneriat strategic care a implicat cinci instituții din Directorate of Primary Education Of Trikala (GR), The Development Center of Thessaly (GR), Istanbul Valiliği / Governorship of Istanbul (TR), Crhack Lab Foligno (IT). Proiectul a debutat în iulie 2021 și a presupus schimburi de experiență între  profesori, reprezentanți din ONG-uri și experți în educație.

Mobilitatea de la Iași a inclus pregătirea de către Inspectoratul Școlar Județean Iași a unui program complex: analiza documentelor manageriale ale proiectului, vizite de studiu și tururi ghidate însoțite de sesiuni de feed – back, testarea aplicațiilor interactive și a jocurilor didactice elaborate în spații cu semnificație deosebită pentru patrimoniul cultural al Iașului, precum Palatul Culturii, Teatrul Național, Catedrala Catolică ”Sfânta Maria”, Biblioteca Universității Tehnica ”Gheorghe Asachi”, mănăstirile Golia și Trei Ierarhi.

De asemenea, au fost analizate formele finale ale celor trei produse intelectuale ale proiectului: ghidul pentru implementarea învăţării bazate pe joc în învăţământul primar, aplicația pentru prezentarea și diseminarea informațiilor despre patrimoniul cultural pentru cele patru orașe ale partenerilor proiectului (Trikala, Istanbul, Foligno și Iași) și seria de  jocuri educaționale digitale (câte unul pentru fiecare țară parteneră), aplicații care urmăresc să contribuie la sprijinirea și dezvoltarea alfabetizării culturale și digitale emergente a cursanților.

“Prin acest proiect au fost create condițiile pentru diversificarea mediilor de învățare, pentru stimularea creativității cadrelor didactice prin elaborarea de proiecte didactice orientate spre gamificare, dar și de instrumente digitale didactice inovative. Produsele realizate în cadrul parteneriatului răspund nevoii elevilor, contribuind la dezvoltarea și îmbunătățirea  competențelor și abilităților de valorificare a patrimoniului local”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi într-un comunicat de presă.

Filed in: Educație, Informațía zilei

Comments are closed.

;