După finalizarea lucrărilor de conslidare, reabilitate şi modernizare a Secţiei exterioare “Dr. Clunet” a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, condiţiile oferite pacienţilor se ridică la cele mai ridicate standarde atât din punct de vedere al cazării cât şi al tramentului oferit de către personalul medical.
“Desfășurată pe parcursul a 6 luni, această intervenție a avut ca scop refuncționalizarea acestei secții vitale, cu 46 de paturi, dedicată îngrijirii bolnavilor cu tuberculoză pulmonară. Cu o investiție totală de 984.000 lei, provenind atât din bugetul Consiliului Județean Iași (816.000 lei) cât și din bugetul spitalului (168.000 lei), aceasta reprezintă prima clădire reabilitată în cadrul acestei instituții și o necesitate pentru oferirea de condiții cât mai bune pacienților cu afecțiuni respiratorii. Felicitări, Dr. Radu Dabija, managerul Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Iaşi. Această reabilitare are rolul de a îmbunătăți condițiile în care sunt tratați pacienții și în care lucrează personalul medical dn această secție”, a scris Andrei Cazacu, administratorul public al judeţului Iaşi, pe pagina proprie de socializare.
Lucrările de reparații la Secţia exterioară nr. 4 “Dr. Clunet” a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Bucium au avut ca obiectiv principal refuncţionalizarea acestei unităţi în care sunt internaţi bolnavi cronici, diagnosticați cu tuberculoză pulmonară, dar și cu alte afecțiuni respiratorii, în condiții de siguranță epidemiologică.
Potrivit reprezentanţilor Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, este prima din cele patru clădiri din componenţa Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie care a fost reabilitată integral cu fonduri de la bugetul judeţului (816.000 lei) şi respectiv de la bugetul propriu al spitalului (168.000 lei).
Deși clădirea necesită continuarea lucrărilor de reamenajare pentru încă o fațadă, pentru șarpantă și trotuare precum și la nivelul apelor menajere, acest pas către oferirea de condiții decente pentru bolnavii cu patologie respiratorie este crucial în cadrul sistemului sanitar ieșean, susţin reprezentanţii CJ Iaşi.
Ma bucur enorm ca am reușit să să punem în valoarea ei reală “Vila Grierul” fosta vilă a familiei avocatului Logotides și edificiul Secției IV “Dr. Clunet”, locul în care a servit medicina ieșeană eroul francez care a luptat la Charleroi alături de Napoleon – De. Jean Pierre Clunet. Îmi doresc să continuăm lucrările de reamenajare și a curții interioare ca să putem să putem reda în funcțiune și zona de promenadă printre edificiile rămase, să redescoperim aleile si calea de trăsură și să coborâm până la lacul din baza proprietății, pe malul căruia să visam la noua noastră clădire, a declarat dr. Radu Cristian Dabija, managerul Spitalulu7i Clinic de Pneumoftiziologie.
Pentru viitor, autorităţile judeţene urmează să semneze contractele de finanțare pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea altor două clădiri care aparţin Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, este vorba despre imobilul din strada Iosif Cihac și respectiv cel în care îşi desfăşoară activitatea Secția Pașcanu, proiecte finanțate prin Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, cu o valoare totală de 165 de milioane de lei.