După calificarea superbă în optimile Cupei României, obţinută la începutul săptămânii, în deplasare, la la Târgu Jiu, handbaliştii de la Politehnica Iaşi au bifat sâmbătă după amiază, în Sala Polivalentă, un nou succes, respectiv o victorie în faţa celor de la CSU Galaţi, scor 25-22 (12-12), într-un meci contând pentru prima etapă a returului Diviziei A (Seria B).
Meciul a fost unul echilibrat în majoritatea timpului, ambele formaţii mergând capa la cap până aproape de final, când gazdele au apăsat serios pe acceleraţie şi au câştigat la o diferenţă de trei goluri. Ieşenii au dat dovadă de maturitate în joc, dovedindu-se pe ansamblu m ai buni decât adversarii.
La Politehnica Iaşi au evoluat: Ionică – Lătescu (5 goluri), Andriescu (5), Chitic (5), Drenceanu (4), Brânduș (3), Moroșanu (două), Ghiga (unul) și Mocanu.
„Îmi felicit băieții pentru atitudine, pentru rezultat, chiar dacă s-a observat oboseala acumulată după meciul de la Tg. Jiu! Mulțumim spectatorilor care au fost la meci, sper că le-am făcut o după-amiază frumoasă! Felicitări echipei din Galați pentru jocul prestat!”, a declarat, la finalul meciului, antrenorul gazdelor, Florin Spiridon.
Clasament: 1. CSM Alexandria – 34 p, 2. CS Medgidia – 26 p, 3. CSO Teutonii Ghimbav – 21 p, 4. CSU Galaţi – 21 p, 5. Politehnica Iaşi – 14 p, 6. CSU Piteşti – 5 p, 7. AS HC Pietricica Piatra Neamţ (-3 p).