În prezenţa ministrului Justiţiei, Titus Corlăţean, sâmbătă, 23 iunie, a avut loc ceremonia de învestire în funcţie a noului prefect al judeţului Iaşi, Romeo Olteanu. Acesta a fost numit în funcţie printr-o Hotărâre a Guvernului, semnată de primul ministru Victor Ponta, publicată la sfârşitul săptămânii trecute în Monitorul Oficial. Romeo Olteanu l-a înlocuit la conducerea judeţului pe Marian Bosianu, care fusese numit în funcţia de prefect al judeţului Iaşi, în luna mai. La ceremonia de învestire în funcţie a noului prefect de Iaşi au fost prezenţi reprezentanţi ai administraţiie publice locale, precum şi şefii serviciilor deconcentrate din teritoriu. După ce a dat citire textului Hotărârii de Guvern privind numirea lui Romeo Olteanu în funcţia de prefect al judeţului Iaşi, ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, a subliniat că este o onoare şi o mare responsabilitate pentru el de a se afla la Iaşi, la ceremonia de învestitură a noului prefect. “Iaşiul este mai mult decât un simplu judeţ. Simbolistica istorică, cultural, administrativă, politică şi românească, de o parte şi de cealaltă a Prutului, dau o mare responsabilitate administraţiei municipiului şi judeţului Iaşi. Din acest punct de vedere, vreau să adresez mulţumiri fostului prefect Marian Bosianu şi să-I ureu success noului prefect, care tocmai a dejus jurământul. Domnul Romeo Olteanu are în faţă un mandat extrem de important, bazat pe lege. Iar mesajul meu, adresat noului prefect, este unul extrem de simplu: pe de o parte să vegheze şi să se angajeze cu toată fermitatea pentru respectarea legalităţii, pentru respectarea Constituţiei României, pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţeanului”, a afirmat Titus Corlăţean. Noul prefect al Iaşilor s-a născut pe 3 mai 1952, în oraşul Zărneşti, judeţul Braşov. După absolvirea Liceului Teoretic din localitatea natală, acesta a urmat cursurile Facultăţii de Chimie şi Inginerie Chimică din cadrul Universitatii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi, secţia Tehnologia substanţelor organice. Începând din anul 1992, Romeo Olteanu a fost neîntrerupt consilier local în Consiliul Local Municipal (CLM) Iaşi, iar în perioada 2008-2012 a fost viceprimar al municipiului.
Romeo Olteanu a fost învestit în funcţia de prefect al judeţului Iaşi
Filed in: Administrație, Informațía zilei