5:32 pm - Thursday November 24, 2270

Institutul Regional de Oncologie, atacat de hackeri!

În cursul nopții de 11 spre 12 februarie a avut loc un atac cibernetic masiv de tip ransomware asupra serverelor de producție pe care rulează sistemul informatic HIS. Ca efect al atacului, sistemul este nefuncțional, fișierele și bazele de date sunt criptate. Unitățile medicale afectate de atacul cibernetic sunt: ​Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri București, Spitalul de Ortopedie și Traumatologie Azuga, Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, ​Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța, ​Institutul Oncologic “Prof. Dr. Al. Trestioreanu” București (IOB), Spitalul Militar de Urgență “Dr. Alexandru Gafencu” Constanța, Spitalul Municipal Sighetu Marmației, Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, ​Spitalul Clinic C.F. nr. 2 București, ​Institutul Clinic Fundeni, ​Institutul Regional de Oncologie Iași (IRO Iași), ​Spitalul Județean de Urgență Buzău, ​Spitalul Județean de Urgență Slobozia, ​Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, Spitalul de Boli Cronice Sf. Luca, ​Spitalul Clinic Colțea, ​Spitalul Municipal Medgidia şi ​Spitalul Județean de Urgență Pitești, informează Ministerul Sănătăţii într-un comunicat de presă.

Potrivit reprezentanţii ministerului, incidentul se află sub investigația specialiștilor IT, inclusiv a experților în securitate cibernetică din cadrul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC), fiind evaluate posibilitățile de repunere în funcțiune. De asemenea, au fost activate măsuri de prevenție excepțională și pentru celelalte spitale care nu au fost afectate de atac.

“Ministerul Sănătății, în parteneriat cu instituțiile din domeniu, monitorizează atent situația pentru remedierea cât mai rapidă a disfuncționalităților. În toate spitalele în care funcționează acest tip de sistem informatic, au fost luate măsuri de siguranță: limitare internet, salvare date pe suport extern, etc. Situația este în dinamică, revenim cu detalii”, se mai precizează în comunicatul emis de Ministerului Sănătăţii.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;