Aflat în vizită la Iaşi, Excelența Sa Nicolas Warnery, ambasadorul Franței în România, a avut o întrevedere luni, 12 februarie, cu primarul Mihai Chirica. În cadrul discuţiilor care s-au desfăşurat la Palatul Roznovanu, Excelenţa Sa, aflat pentru prima dată la Iaşi, a fost însoțit de Mehdi Chebana, consilier politic, de presă și comunicare al Ambasadei, Julien Chiappone-Luccesi, directorul Institutului Francez România, Vincent Henry, directorul Institutului Francez Iași, și Radu Grădinaru, Consul Onorific al Franței la Iași.
“Întrucât Iașul joacă un rol esențial în răspândirea influenței francofoniei și în păstrarea memoriei istorice comune, oficialii au abordat subiecte de interes precum continuarea dezvoltării relațiilor bilaterale, cooperarea descentralizată și importanta prezență a comunității franceze din Iași. În context, Excelența Sa a subliniat importanța municipalității pentru studenții și antreprenorii care trăiesc și activează în orașul nostru”, se arată într-un comunicat semnat de Biroul de presă al Primăriei Municipiului Iaşi.
După întrevederea cu şeful municipalităţii ieşene, Excelenţa Sa Nicolas Warnery împreună cu ceilalţi membri ai delegaţiei au vizitat Palatul Braunstein, care găzduiește o parte din activitatea Institutului Francez Iași, context în care primarul Mihai Chirica și-a exprimat intenția de a demara noi proiecte la viitorul Centru de Artă Contemporană de la Baia Turcească, reabilitat cu fonduri europene, precum și la Casa Berthelot, în curs de consolidare și refuncționalizare.
„Îi mulțumesc Excelenței Sale pentru vizită, îl aștept să revină în orașul nostru și să construim împreună cât mai multe proiecte de succes!”, a spus primarul Mihai Chirica.