Artizanii de emoție și frumos aduc creații unicat, la Târgul de Mărțișor din Palas, începând din acest weekend

În aer se simte deja mirosul de primăvară și puține zile ne mai despart până la începutul calendaristic al anotimpului când soarele stă mai mult cu noi, iar natura reînvie. În Palas găsești mărturii ale primăverii, la Târgul de Mărțișor din Atrium, dar și la Atelierul Artistului, unde artiști iscusiți și pasionați de frumos te întâmpină cu cele mai originale piese lucrate cu migală. Alege simbolul primăverii perfect atât pentru tine, cât și pentru cei dragi ție din Palas!

Atelierul Artistului a devenit o tradiție nelipsită din Ansamblul Palas, atiștii aducând cu ei creații impresionante, care pot deveni cadoul de neuitat pentru cei dragi ție. În perioada 24 februarie – 8 martie 2024creatorii de frumos și emoție te așteaptă să descoperi ultimele lor creații, în Palas!

Irina Atasiei vine cu accesorii unice, lucrate manual, cu fire de mătase și mărgele, într-o paletă spectaculoasă de culori, Olivia Alexandriuc aduce bijuteriile lucrate în piele, care se remarcă prin structuri și dimensiuni, iar PushDesign Art&Crafts aduce produse făurite handmade, din piele, lemn și hârtie.

Tot în cadrul Atelierului Artistului va fi prezentă și Ilinca Rotaru cu broșe colorate, cercei, coliere și alte accesorii, toate pictate manual, într-un stil autentic. Bijuterii puteți găsi la Iuliana Asoltanei, care folosește materiale neconvenționale, într-o alchimie personală, dar și la Iris Drânceanu, care a pregătit pentru ediția din această primăvară o colecție de produse vestimentare pentru femeile nonconformiste. Irina Secrieriu vine cu forme fluide în creațiile sale din metal prețios, în special argint, iar Alina Avram a pregătit o colecție de fluturi și inimi deghizate în broșe, mărțișoare cu mesaje caligrafice sau ceasuri de perete pictate manual. Pentru un mărțișor parfumat, puteți alege lumânările din ceară de soia create de Andra Petcu.

Până pe 1 martie 2024, în Atriumul Palas are loc Sărbătoarea Primăverii – Târgul de Mărțișoare, unde ieșenii găsesc o gamă variată de simboluri ale celui mai așteptat anotimp din an. De la clasicele mărțișoare cu trifoi, coșari, potcoava norocoasă, până la cele mai moderne reinterpretări ale naturii, dar și aranjamente florale, idei de cadouri și multe altele.

Filed in: Informațía zilei, Timp liber

Comments are closed.

;