5:32 pm - Saturday November 24, 9506

Detectoare de fum, donate gratuit de E.ON şi Delgaz Grid unor familii din judeţul Iaşi

Peste 6.600 de incendii la locuințe (în medie 18 pe zi) au avut loc, anul trecut, în România. Potrivit statisticilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U), incendiile au afectat 1.125 de persoane, dintre care 268 și-au pierdut viața. Un incendiu descoperit și anunțat din timp are șanse considerabil mai mari să fie localizat și stins mai repede, ceea ce poate însemna nu doar reducerea pagubelor materiale cât mai ales salvarea de vieți omenești.

Pentru că fiecare minut contează enorm în astfel de situații, detectoarele de fum, de monoxid de carbon și cele de gaz, pot face diferența între un incident minor și o tragedie. Aceste dispozitive au, în primul rând, un rol de avertizare, semnalând imediat apariția unui incendiu sau a unei scăpări de gaz în spațiile în care sunt amplasate. De aceea, ele pot avea un rol decisiv în limitarea efectelor unui incendiu sau pot preveni o acumulare de gaz cu consecințe dezastruoase.

Parte a eforturilor de conștientizare și educare privind prevenirea acestor riscuri, E.ON și Delgaz Grid donează în cadrul parteneriatului „Împreună pentru siguranță”, 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon către Departamentul pentru Situații de Urgență (D.S.U) și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (I.G.S.U). Acestea vor fi distribuite gratuit către familii din județele: Alba, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui și Vrancea.

Acțiunea este parte a campaniei „Detector pentru viață”, care se desfășoară în cadrul „Săptămânii Protecţiei Civile din România”și își propune să evidențieze importanța montării detectoarelor în locuințe, dar și necesitatea curățării și reparației coșurilor de fum. Mesajele campaniei sunt difuzate la nivel național prin intermediul posturilor TV, radio și al platformelor social media.

„Multe tragedii ar fi fost evitate dacă în imobilele afectate ar fi fost montate detectoare sau dacă cele existente nu ar fi fost scoase din funcțiune, așa cum din păcate am constatat că se întâmplă în numeroase cazuri. Tocmai de aceea, împreună cu partenerii noștri de la D.S.U și I.G.S.U, încercăm să îi facem conștienți pe oameni că astfel de dispozitive care nu costă mult ne pot salva nu doar bunurile și casele, dar mai ales viața noastră și a celor dragi”, afirmă Volker Raffel, CEO E.ON România.

“Am convingerea că această campanie va salva vieți. Să plecăm de la două cifre: o cifră a acțiunilor de prevenție și apoi altă cifră a evenimentelor. Cu cât această cifră a acțiunilor de prevenție crește, cu atât cifra evenimentelor scade. Dacă cifra evenimentelor scade, în mod corespunzător scade și numărul de intervenții. Dacă numărul de intervenții scade, scad și riscurile, scad costurile, dar în același timp cresc șansele cetățenilor de a fi feriți de evenimente care le pun viața în pericol. Deci, este o corelație atât de simplă între acțiunea de prevenție și salvarea vieților. De aceea am spus că am convingerea că o astfel de campanie va salva vieți, pentru că în mod logic, pe bază de argumente, nu poți ajunge decât la această concluzie. Orice acțiune de prevenție crește siguranța cetățeanului și în final salvează vieți. Și le salvează  în condiții dramatice, așa cum se întâmplă de multe ori, chiar cu prețul vieții salvatorilor. Mulțumesc partenerilor de la E.ON și Delgaz Grid; acesta este un exemplu concret a ceea ce înseamnă parteneriat public-privat”, a spus Marian-Cătălin Predoiu, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Interne.

,,Prin instalarea detectoarelor de fum și monoxid de carbon în locuințe avem oportunitatea nu doar de a preveni eventuale tragedii, ci și de a ne educa și mobiliza populația în direcția unei conștientizări sporite a importanței măsurilor de precauție. Este esențial să înțelegem că siguranța în propria locuință începe cu acțiuni preventive simple, dar eficiente. Detectoarele de fum și monoxid de carbon nu sunt un lux, ci o necesitate – un scut protector ce ne poate salva viețile și bunurile. Aceste dispozitive ne oferă timpul prețios necesar pentru a reacționa în situații de urgență, reducând semnificativ riscul de victime și daune materiale. Prin această campanie, împreună cu partenerii noștri instituționali, facem un apel la responsabilitatea fiecăruia. De aceea, vă îndemnăm, cu tot respectul și seriozitatea, să vă alăturați acestei inițiative și să instalați detectoare de fum și monoxid de carbon în locuințe. Implicarea voastră și a celor din jur poate salva vieți”, a declarat dr. Raed Arafat, secretat de stat în MAI, șef al D.S.U.

„Montarea unui detector în propria locuință este cea mai simplă, la îndemână și sigură abordare în fața riscului. Detectarea unui incendiu în fază incipientă este esențială pentru evitarea situațiilor care pun în pericol viața și bunurile materiale. Sunt pe deplin convins că această campanie reprezintă încă un pas către siguranță și responsabilizare, iar pentru acest lucru salut implicarea constantă a partenerilor noștri instituționali. Doar împreună contribuim la dezvoltarea climatului de securitate și la deprinderea comportamentului preventiv, individual sau de grup”, a afirmat general Dan-Paul Iamandi, inspector general al I.G.S.U.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;