Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu „Doti”, invită copiii în „Laboratorul curiozității”, expoziție de știință interactivă derulată în perioada 20 martie – 26 aprilie, de miercuri până duminică, la Palatul Culturii (Sala „Petru Caraman” a Muzeului Etnografic al Moldovei). Adresat copiilor cu vârste între 5 și 12 ani, însoțiți de cadre didactice sau de părinți, evenimentul reprezintă o experiență captivantă, ce îmbină exponate, experimente și jocuri distractive despre știință.
Laboratorul este structurat în două părți, în prima dintre acestea participanții vor descoperi o serie de experimente de fizică, mecanică, optică și acustică, fiind invitați să „testeze” invizibilul cu efectul Schlieren, sunetul cu experimente de cimatică, dar și matematica prin Figurile lui Lissajous. De asemenea, vor crea curcubeie și vor îmbina puzzle-uri cu oglinzi, vor afla cum zboară avioanele cu principiul Bernoulli, cum poți desena cu un pendul gravitațional, cum aprindem becuri cu o bobină Tesla. Secțiunea include și un microscop prin care copiii pot descoperi părți din lumea vie, exponate despre corpul uman și creier, dar și o instalație prin care pot vedea prin ochii celor care poartă ochelari.
A doua parte a „Laboratorului curiozității” include o zonă de edutainment, în cadrul căreia animatorii îi vor provoca pe copii să își testeze logica, perspicacitatea, dar și capacitatea de rezolvare a problemelor, prin jocuri practice, gândite special pentru această experiență: căutăm soluții pentru buna organizare a unui oraș, pentru asamblarea mecanismelor cu roți dințate, abordăm jocuri sub forma unor labirinturi și a unor puzzle-uri logice.
Un tur ghidat durează aproximativ 60 de minute și poate fi programat din oră în oră, în intervalul 10.00 – 17.00.
Seria activităților a început în 2015, în cei nouă ani fiind organizate evenimente în peste 10 orașe, în cele mai importante muzee din țară, și au implicat peste 50.000 de vizitatori: copii, cadre didactice și părinți. Complexul Muzeal Național Moldova „Iași” este partener al activităților „Laborator” încă din 2017, iar primele două expoziții organizate la Palatul Culturii din Iași au fost primite cu entuziasm și au atras peste 10.000 de vizitatori.
Prețul unui bilet este de 15 lei/ persoană. „Laboratorul curiozității” poate fi vizitat doar pe bază de rezervare prin apel, mesaj text sau WhatsApp la numărul 0766 704 668, sau prin e-mail la laboratordoti@gmail.com.