Furnizarea apei potabile, întreruptă în mai multe localităţi ieşene

În scopul igienizării rezervoarelor de apă potabilă din localitatea Tătăruși, de 50 mc, respectiv 400 mc capacitate, joi, 21 martie, în intervalul orar estimat 07.00 – 17.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din localitățile Tătăruși, Pietrosu și Uda (comuna Tătăruși), anunţă ApaVital. De asemenea, în scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Vlădeni, de 1000 mc capacitate, începând de vineri, 22 martie, ora 8.00, până sâmbătă 23 martie 2024, ora 7.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din localitățile Vlădeni, Alexandru cel Bun, Iacobeni, Broșteni și Șoldana (comuna Vlădeni). „La reluarea furnizării apei, există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate, situație în care robinetul trebuie lăsat deschis timp de câteva minute, pentru ca apa să revină la caracteristicile normale de potabilitate. Dacă situația persistă, sunați la ApaVital, urmând ca o echipă de lucru specializată se va deplasa în zonă pentru soluționarea problemei”, precizează reprezentanţii ApaVital. În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, ApaVital Iași recomandă utilizatorilor afectați să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;