Angajații Poștei Române, în grevă de avertisment

Angajații Companiei Naționale „Poșta Română” s-au aflat miercuri în grevă de avertisment timp de două ore, în semn de protest față de refuzul conducerii de majorare a salariilor. Acțiunea, inițiată de Sindicatul Lucrătorilor din Poșta Română (SLPR), organizație afiliată la Blocul Național Sindical (BNS), s-a desfășurat în fața  oficiilor poștale din întreaga țară. „Astăzi (miercuri, 20 martie – n.r.), între orele 8 și 10, angajații din cadrul Companiei Naționale Poșta Română au declanșat o grevă de avertisment, având în vedere că începând cu data de 31 ianuarie 2024 contractul colectiv de muncă a fost suspendat. Conducerea companiei ne-a informat în scris că nu mai este nevoie de contract colectiv de muncă. Revendicările noastre sunt următoarele: reintroducerea transparenței și a normalității în activitatea angajaților din Compania Națională Poșta Română, majorarea cu 400 de lei a salariilor angajaților și introducerea unui spor de loialitate pentru salariații care au vechime mare în sistem. Toate aceste revendicări au fost prinse în contractul colectiv de muncă încă din anul 2018. Ni s-a promis atunci că ele vor fi soluționate, însă până acum nu s-a întâmplat acest lucru”, a declarat Vasile Ganea, liderul de sndicat din cadrul Companiei Naționale „Poșta Română” – Regionala Iași. Potrivit acestuia, în acest moment, peste jumătate dintre salariații Poștei au salariul minim pe economie. El a mai spus că în cazul în cazul conducerea companiei nu va fi de acord cu încheierea unui nou contract colectiv de muncă şi cu revendicările salariaţilor, angajații Poștei sunt hotărâți să declanșeze greva generală. „La momentul de faţă, peste două treimi dintre salariaţii Poştei Române sunt la nivelul minim de subzistenţă, aceştia fiind salarizaţi cu salariul minim pe economie. Raportat la această situaţie, revendicările pe care le-am înaintat în cadrul negocierilor colective, a fost vorba despre o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere a sporului de loialitate cu un procent între 5% şi 10%. Restul a fost să se menţină textul contractului colectiv de muncă în forma în care a fost agreat la negocierea anterioară textul care reglementează în general drepturile şi obligaţiile părţilor prin contractul de muncă. Nu s-a ajuns la niciun consens până la momentul de faţă”, a declarat  vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu, care a subliniat că în cazul în care revendicările angajaților nu vor fi soluționate „într-un termen rezonabil”, aceștia vor intra în grevă generală pe termen nelimitat, lucru care ar putea perturba grav o serie de activități cu publicul, printre care plata pensiilor sau distribuirea citaţiilor şi convocărilor de ordin procedural ale instanţelor de judecată.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;