Viitorul stadion al Iașului va fi construit în zona Cicoarei, în apropierea Autostrăzii A8 („Autostrada Unirii”), a anunțat primarul Mihai Chirica, care a precizat că vechea locație din zona Moara de Vânt nu prezintă siguranță din punct de vedere al intervențiilor în caz de incendiu sau de producere a unor catastrofe naturale. Potrivit edilului, arena ar urma să fie construită pe un teren în suprafață de 44 de ha, aflat în proprietatea municipalității, în spatele ERA Shoping Park, cu accesibilitate dinspre șoseaua de centură a municipiului și legătură directă cu viitoarea Autostradă a Unirii. „Din punct de vedere spațial există teren în zona respectivă, însă din punct de vedere al utilizării pe termen lung a acestor construcții (stadion, sală polivalentă și spital – n.r.) zona nu prezintă siguranță în cazul producerii unor incendii sau a unor catastrofe naturale. De aceea, împreună cu specialiștii am decis că cel mai bun amplasament pentru viitorul stadion ar fi undeva în diagonala orașului, în apropierea unei căi de circulație majore cum este șoseaua de centură și cu legătura rapidă cu viitoarea autostradă A8”, a afirmat edilul. „Stadionul va avea aproximativ 20.000 locuri, cu un singur inel exterior. În ședința din luna martie voi propune Consiliului Local aprobarea unui împrumut de la băncile comerciale pentru demararea urgentă a lucrărilor”, a mai anunțat primarul. Reamintim că, potrivit unui proiect lansat de autorități în urmă cu patru ani, costurile pentru construcția noului stadion al Iașului, care urma să fie construit în zona Moara de Vânt, cu o capacitate de 24.179 de locuri și o suprafață desfășurată de 85.194, 83 de metri pătrați, se ridicau la aproximativ 113 milioane de euro.