5:32 pm - Tuesday November 24, 5372

„Țesături și broderii decorative din Moldova” – volum semnat de Silvia Ciubotaru și Ion H. Ciubotaru

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” invită publicul la evenimentul de lansare a volumului „Țesături și broderii decorative din Moldova”, semnat de Silvia Ciubotaru și Ion H. Ciubotaru, nume de referinţă ale etnologiei româneşti.

Lucrarea valorifică fondurile documentare din cadrul Arhivei de Folclor a Moldovei şi Bucovinei și oferă temei analizate o perspectivă complexă și extinsă asupra întregii Moldove istorice, fiind, după cum mărturisesc autorii, „o carte în care simbolurile arhaice, izvodite pe modestele scoarțe de pe Valea Prutului ori de dincolo de Nistru să stea alături de compozițiile monumentale realizate pe covoarele mănăstirești din stânga și din dreapta Prutului. Se va vedea atunci că atât unele, cât și celelalte își au obârșia în sufletul și sensibilitatea măiestrelor gospodine din lumea satelor, care le-au zămislit cu infinita lor dragoste pentru frumos”.

Volumul, recent apărut la Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în Colecția Ethnos, va fi prezentat de: dr. Ioana Repciuc, cercetător științific la Departamentul de Etnologie din cadrul Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide” al Academiei Române – Filiala Iași, prof. univ. dr. Constantin Dram, directorul Editurii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, dr. Silvia Ciubotaru și prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru, membru de onoare al Academiei Române. Evenimentul va avea loc miercuri, 3 aprilie, ora 13.30, în Sala „Petru Caraman” de la Palatul Culturii și va fi moderat de Victor Munteanu, șeful Muzeului Etnografic al Moldovei.

Filed in: Cultură, Informațía zilei

Comments are closed.

;