5:33 pm - Tuesday December 6, 7555

Tony da Silva, noul antrenor al lui Poli Iași

După demiterea lui Leo Grozavu, conducătorii clubului din Dealul Copoului nu au pierdut deloc timpul și la mai puțin de 24 de ore de la despărțirea de fostul tehnician au bătut palma cu portughezul Tony da Silva (43 de ani), fostul fundaș dreapta al lui CFR Cluj din perioada 2007 – 2011. „Am discutat cu Tony și am bătut palma. Îl așteptăm în Copou, să vedem cum găsim bilete de avion și luni va fi la echipă. Aveam nevoie rapid de un antrenor, nu mai puteam aștepta. Am încreder că Tony poate scoate echipa din criză”, a declarat președintele executiv al lui Pooli Iași Cornel Șfaițer pentru Prosport. „În ultimii ani am primit numeroase referințe pozitive despre cum lucrează. Are același spirit de luptător pe care-l etala ca jucător, este foarte preocupat de a se perfecționa, are licența PRO, a învățat de la nume mari ale fotbalului portughez, cu care este prieten”, a mai spus conducătorul clubului din Dealul Copoului. După ce a abandonat cariera de jucător, Tony a pregătit formațiile Académico Viseu, Freamunde, Oliveirense, Bragança, Vilar Perdizes, Paços de Ferreira și, în ultimul sezon, pe Montalegre din liga a treia portugheză.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;