Primăria opreşte furnizarea căldurii în oraș, începând de astăzi

Începând de astăzi, Primăria Municipiului Iași (PMI) va sista furnizarea agentului termic către consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare, având în vedere că, potrivit Hotărârii de Guvern (HG) nr. 337/2018, oprirea încălzirii se poate face după trei zile consecutive  în care temperatura medie a aerului exterior depășește 10 grade Celsius între orele 20.00 și 6.00.

„În aceste condiții, începând cu ziua de marți, 2 aprilie, se întrunesc condițiile legale pentru declararea închiderii sezonului de încălzire 2023/2024. Clienții sistemului centralizat de alimentare cu agent termic (spitale, unități școlare, companii, persoane fizice) pot beneficia în continuare de căldură, însă numai pe baza unei cereri către municipalitate”, au declarat reprezentanții Primăriei.

Potrivit acestora, prioritară rămâne furnizarea agentului termic către spitale și către celelalte instituții beneficiare, în funcție de opțiunea acestora, apa caldă urmând să fie asigurată pentru toți clienții. Furnizarea de agent termic a funcționat fără sincope și fără probleme semnificative în sezonul rece încheiat.

În Iași, spre deosebire de alte municipii, prețul gigacaloriei nu a fost majorat în această iarnă și nici în ultimii ani, în ciuda creșterii prețurilor combustibililor și a celorlalte cheltuieli. În prezent, la Iași, potrivit datelor oficiale, sunt branșate la sistemul centralizat de termoficare 22.706 de apartamente, 176 agenţi economici și 132 de instituţii publice, din care 72 de şcoli cu 106 clădiri aferente (peste 90% din reţeaua de învățământ preuniversitar), nouă spitale şi o mare parte din clădirile universităţilor de stat.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;