Spitalul „Dr. C. I. Parhon”, decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Medical” în grad de Ofițer

Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” a fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Ofițer „în semn de apreciere pentru profesionalismul și dăruirea de care au dat dovadă generațiile de medici, asistenți și alte categorii de specialiști care au contribuit de-a lungul timpului la exercitarea în cele mai bune condiții a actului medical”. Distincția a fost înmânată conducerii unității medicale ieșene la sfârșitul săptămânii trecute, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăți.

„Întotdeauna când spitalele și medicii noștri primesc astfel de distincții – numeroase și binemeritate – repet un adevăr de care noi, ieșenii, suntem foarte mândri: Iașul este o capitală a excelenței în sănătate! Deținem o universitate de medicină de mare valoare, avem personal medical de înaltă calificare și spitale care devin cu fiecare an care trece tot mai performante. Subliniez însă și implicarea și eforturile administrației locale de a ajuta permanent domeniul medical. Finanțăm generos spitalele din subordinea noastră, Parhon și de Recuperare, derulăm și sprijinim numeroase proiecte de modernizare, ne implicăm în toate manifestările medicale care se organizează la Iași și nu numai. Felicit toate cadrele medicale, echipa managerială și întregul colectiv de la Spitalul Parhon pentru profesionalismul lor și le doresc să rămână în topurile medicale din țară și din întreaga lume, dar, mai ales, în recunoștința miilor de pacienți vindecați an de an!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;