Pe 10 aprilie 2024, la Palatul Patriarhiei din București, a avut loc conferinţa „Credință și știință − izvor de sănătate”, un proiect organizat în parteneriat de Patriarhia Română, Ministerul Sănătății și Antibiotice Iași.
Evenimentul a fost organizat în contextul Zilei Mondiale a Sănătății (7 aprilie), precum și al proclamării de către Patriarhia Română a anului 2024 ca fiind „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”.
La această conferință de anvergură au participat reprezentanți ai comunității academice, autorităților medicale naționale, precum Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale și Colegiul Medicilor, medici de familie, medici specialiști, farmacişti și asistenți medicali, cât și preoți din spitalele din întreaga țară, însumând peste 700 de participanți.
În deschiderea conferinței, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a declarat: „Pentru orice om, starea de sănătate este un ideal, însă nimeni nu poate asigura o stabilitate pe termen lung în această lume trecătoare. Apreciem consecvenţa şi dăruirea cu care Antibiotice susţine cooperarea dintre Biserică şi instituţiile medicale, dintre credinţă şi ştiinţă, pentru vindecarea suferinţelor şi slujirea sănătăţii trupeşti şi sufleteşti a multor oameni.”
Conferința a fost împărțită în trei sesiuni, în cadrul prelegerilor fiind promovate informații despre un stil de viață sănătos și alte activități care pot preveni apariția bolilor cronice. Alături de profesioniști în domeniul sănătății, medici-preoți au susținut prezentări interesante care au îmbinat componenta spirituală cu cea științifică, în abordarea terapiei individuale a pacientului.
De asemenea, evenimentul a avut o secțiune dedicată organizațiilor non-guvernamentale care au expus principalele proiecte pentru îmbunătățirea stării de sănătate și prevenției, dezvoltate în comunitățile din țară.
„E un moment important pentru mine pentru că revin aici, în Palat al Patriarhiei Române, unde am avut ocazia să desfășurăm numeroase evenimente medicale, într-un moment al reunirii Bisericii cu entități care, împreună, fac bine oamenilor din România. Mă refer aici la reprezentanții companiei Antibiotice Iași și la medici, farmaciști și reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale, ce ne sunt parteneri în misiunea noastră de a face bine pacienților din România. Dacă biserica ortodoxă este cel mai puternic simbol al spiritualității, ne dorim ca fabrica Antibiotice să devină un simbol al economiei românești, un reper privind contribuția la protecția societății”, a declarat prof. univ. dr. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății.
Cu privire la importanța acestui eveniment organizat în preajma Zilei Mondiale a Sănătății și găzduit de un exponent al spiritualității și credinței românești, Ioan Nani, director general Antibiotice, a declarat: „Parteneriatul pe care îl avem cu Patriarhia Română are peste 25 de ani, sloganul companiei noastre, «știință și suflet», fiind exprimarea elocventă a acestei legături. Avem un plan de afaceri «The Future Together» pentru următorii 4-5 ani prin care ne dorim să dezvoltăm platforma industrială, plan ce include investiții în noi site-uri de producție, un portofoliu nou de peste 120 produse și care va permite dublarea afacerii și va asigura 1.500 de locuri de muncă, astfel încât să ajungem să fim nu numai un reper național, ci și unul internațional, așa cum ar trebui să fie majoritatea companiilor românești.”
Organizarea unui eveniment medical de către Antibiotice Iași împreună cu Patriarhia Română și Ministerul Sănătății aduce multiple beneficii pentru comunitate, contribuind la îmbunătățirea promovării sănătății preventive, consolidarea relațiilor comunitare și promovarea valorilor de solidaritate și îngrijire comunitară.