Membrii Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune (SNCSP) – filiala Iași se află începând de ieri în grevă generală, alăturându-se astfel colegilor din județele Arad, București, Bistrița Năsăud, Bihor și Vrancea, care protestează față de „modul injust și discriminatoriu” în care Ministerul Justiției tratează această categorie profesională.
„Această formă gravă de protest (greva foamei – n.r.) a fost reluată astăzi (ieri – n.r., după ce angajaţii serviciilor de probaţiune au mai recurs la un astfel de protest extrem şi la sfârşitul anului trecut. În momentul de faţă, Serviciul de probaţiune din Iaşi s-a alăturat protestului de la nivel naţional cu 12 salariaţi, ajungându-se astfel ca numărul celor care se află în greva foamei la nivel naţional să fie acum de 50”, a declarat Diana Năstase, preşedintele Sindicatului Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune (SNCSP) – filiala Iaşi.
Potrivit acesteia, protestul reprezintă „ultima soluţie pentru tragerea unui semnal de alarmă asupra nepunerii în plată a drepturilor salariale ale consilierilor de probaţiune”. „Mai exact, salariile noastre au fost recunoscute de instanţele judecătoreşti, fiind ulterior recunoscute şi de către ministrul Justiţiei, printr-un Ordin dat în luna august 2023. Din păcate, acest Ordin nu a fost pus în aplicare începând cu luna ianuarie 2024, cum prevede legea, motivul invocat de guvernanţi fiind acela că nu există bani la bugetul de stat”, a menţionat Diana Năstase.
Liderul ieşean de sindicat a afirmat că protestul va continua până când factorii de decizie de la nivelul Direcţiei Naţionale de Probaţiune şi de la Ministerul Justiţiei vor pune capăt „inechităţii salariale cu care se confruntă în acest moment consilierii de probaţiune”, care durează de peste 8 ani.