Pentru al patrulea an consecutiv, Centrul pentru învățarea limbii engleze Twinkle Star din Iași a primit distincția „Gold Preparation Centre” din partea Cambridge University Press & Assessment, în semn de recunoaștere pentru pregătirea candidaților și promovarea de către aceștia a examenelor de tip Cambridge. Certificatul “Gold Preparation Centre 2023” a fost înmânat Centrului de pregătire pentru examene Cambridge Twinkle Star de către Aniella Bușilă, reprezentantul Cambridge în România, cu ocazia Conferinței profesorilor de limbă engleză din Iași, care a avut loc recent la Iași. Pentru acordarea statutului prestigios de „Centru de pregătire Gold”, criteriile de eligibilitate și selecție prevăd ca deținătorul să fie centru de pregătire pentru examenele Cambridge English de cel puțin trei ani școlari consecutivi, să respecte abordarea pas-cu-pas Cambridge English, să pregătească elevi pentru trei sau mai multe niveluri CECRL (Cadrul European Comun de Referinţă pentru Limbi) și să aibă cel puțin 250 de candidați pe an școlar înscriși la examenele Cambridge English.
Peste 3.400 de cursanţi au obţinut până acum certificatul Cambridge English la Iaşi
Perioada de referință luată în calcul pentru acordarea distincției pentru anul 2023 se referă la rezultatele obținute între 1 august 2021-31 iulie 2022, când Centrul de pregătire Twinkle Star a reușit performanța de a înscrie la examenele Cambridge English un număr de 1.449 de cursanți proprii. În aceeași perioadă, un număr total de 3.049 de candidați au obținut un certificat Cambridge English cu sprijinul Centrului autorizat de examene Cambridge Twinkle Star Exam Centre. „Suntem încântați să acordăm centrului Twinkle Star statutul de Centru de pregătire Gold pentru anul 2023. Avem 52.000 de Centre de Pregătire la nivel mondial și foarte multe Centre de Pregătire în România – însă puțini au avut un asemenea succes ca centrul de pregătire Twinkle Star, pe care îl răsplătim acordându-i statutul de «Centru de Pregătire Gold». Candidații centrului își iau toate certificatele, se aplică abordarea Step-by-step, iar fiecare certificat schimbă viața celui care îl deține. De asemenea, prin experiența pe care o deține din dublă perspectivă, și în calitate de centru de pregătire și în calitate de centru de examinare pentru examenele Cambridge, Twinkle Star sunt printre cei mai buni să arate profesorilor de limba engleză calea pentru a deveni centru de pregătire”, a afirmat Aniella Bușilă, reprezentant Cambridge University Press & Assessment în România.
Twinkle Star, printre puţine centrele autorizate să organizeze examene Cambridge English în România
La nivel mondial există 2.800 de centre de examene Cambridge English care își desfășoară activitatea în 130 de țări, Twinkle Star fiind unul din doar cele cinci centre autorizate pentru a organiza în România examene Cambridge English. “Din momentul în care am ajuns la facultate mi-am dorit ca Twinkle Star să devină centru autorizat pentru examene Cambridge. Am studiat toate criteriile necesare, pas cu pas, și am decis să fac ceva în acest sens. Nu cred că a fost foarte ușor însă a fost un vis pe care l-am îndeplinit alături de o echipă. Ne-am dorit mereu o comunitate a profesorilor de limbă engleză în care să ne sprijinim unii pe alții, în care să colaborăm, să împărtășim din experiența noastră atât către profesori cât și către candidații care doresc să obțină un certificat Cambridge English”, a precizat Ruxandra Bucevschi, manager & founder Twinkle Star.
Examenele „Cambridge English”, recunoscute de peste 25.000 de universități din întreaga lume
Examenele de limba engleză „Cambridge English” sunt recunoscute la nivel internațional și sunt corespunzătoare nivelurilor de competență CECRL (Cadrul European Comun de Referință pentru Limbi), niveluri pe deplin compatibile cu programa școlară a Educației Naționale. Aceste examene evaluează sistematic cele patru competențe de limbă și fac ca învățarea limbii engleze să fie atractivă, eficientă și plină de satisfacții. La acest moment, peste 25.000 de universități, companii și ministere recunosc certificatele „Cambridge English”. Cambridge English Assessment premiază anual cele mai active centre de pregătire Cambridge, experiența acestora în educație, pregătirea și resursele pe care le investesc în dezvoltarea activității lor fiind extrem de importante în cadrul procesului de selecție. Examenele Cambridge sunt recunoscute și în sistemul educațional de stat: la clasa a IX-a se poate echivala testul lingvistic cu minim nivel A2 Key, iar la Bacalaureat minim nivel B1 Preliminary. Acestea sunt valabile pe viață, astfel încât candidații pot utiliza nivelurile mai avansate și pentru intrarea la anumite facultați sau completarea CV-ului cu o evaluare internațională. În cei 15 ani de activitate, centrul Twinkle Star din Iași a obținut numeroase premii și distincții acordate de Cambridge Assessment English, actuala Cambridge University Press & Assessment.