Ioan Holban a devenit Cetăţean de Onoare al judeţului Iaşi

Scriitorul și criticul literar Ioan Holban a devenit Cetățean de onoare al județului Iași, după c eîn ședința de miercuri, plenul Consiliului Județean a votat, în unanimitate, un proiect de hotărâre în acest sens. „De numele criticului și istoricului literar Ioan Holban se leagă din 2006 activitatea Teatrului pentru Copii și Tineret “Luceafărul”, iar titlul de cetățean de onoare al județului Iași este o recunoaștere a eforturilor și realizărilor sale în promovarea și evidențierea culturii și valorilor locale”, se arată în expunerea de motive care a însoțit proiectul de hotărâre. Tot în ședința de miercuri, plenul Consiliului Județean a aprobat acordarea titlului de Cetățean de onoare al județului Iași profesorilor Nița și Mircea Nedea, care au inițiat începând din 2011 un proiect prin care ajută liceenii fără posibilități financiare să se pregătească pentru admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa’’. Proiectul pe care l-au denumit “Studii aprofundate pentru elevi defavorizați’’ a ajutat până acum peste o sută de absolvenți de liceu să își urmeze visul de a deveni medici, kinetoterapeuți sau asistenți medicali.. „Consiliul Județean Iași este o instituție dinamică, deschisă față de cetățeni. Avem multe exemple de ieșeni care ne inspiră, care se implică cu sufletul în activitatea pe care o desfășoară și fac mult bine în comunitate. Cred că este de datoria noastră să ne exprimăm aprecierea și recunoștința, să îi promovăm așa cum sunt, modele de urmat. Mă bucur că pe lista cetățenilor de onoare ai județului Iași se numără de astăzi și soții Nița și Mircea Nedea, care au îndrumat zeci de elevi spre excelență, dar și Ioan Holban, care și-a dedicat viața și cariera pentru îmbogățirea culturii locale. Sper ca prin distincția acordată astăzi să le întoarcem puțin din binele pe care l-au făcut ei pentru Iași. Îi felicit, cu recunoștință’’, a afirmat preşedintele Consiliului Județean, Costel Alexe.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;