Bucurii de Paște pentru familii cu 8-9 copii, oferite de Fundația „Antibiotice – Știință și Suflet”

În pragul sărbătorilor pascale, Fundația „Antibiotice – Știință și Suflet” a adus, prin programul „Puterea faptei”, bucurie pentru aproape 100 de persoane din localitățile Poiana Mănăstirii, Mogoșești și Iași.

Beneficiarii din acest an ai programului, familii numeroase, cu 8-9 copii fiecare, se vor bucura de un Paște mai fericit, datorită pachetelor oferite de Fundație, conținând alimente de bază (făină, ulei, orez etc.) și preparate tradiționale (ouă roșii, cozonac, pască, preparate din carne).

“Pachetele pe care le-am primit ne vor ajuta să trecem mai ușor peste aceste sărbători de Paște. Mai mult, sunt recunoscătoare că ne vom bucura și de produse tradiționale. Pentru că în cămin aici, unde stăm, avem un aragaz care nu are cuptor, nu aș fi putut pune pe masă cozonac și pască, dar le-am găsit în pachetele pregătite de Antibiotice și asta mă bucură foarte mult”, ne-a mărturisit Florica Rotariu, din Iași, mamă a 9 copii, dintre care 5 minori, iar unii dintre cei majori, cu copii și ei, la rândul lor.

La Poiana Mănăstirii, preotul Geantău Ionuț, care a adunat la biserica din sat familii nevoiașe, ne-a declarat: “Avem în parohie familii cu posibilități materiale reduse, familii cu mulți copii sau copii care nu mai au cui să spună mamă. Mulțumesc companiei Antibiotice că, datorită donațiilor făcute, Sfintele Sărbători vor fi binecuvântate în aceste familii, nu numai de bucuria spirituală a Învierii, ci și cu bucuria de a avea bucate tradiționale pe masa de Paște”.

Această acțiune face parte din programul „Puterea faptei”, de sprijinire a persoanelor vulnerabile cu ocazia sărbătorilor creștine, program pe care Fundația „Antibiotice – Știință și Suflet” îl derulează încă din anul 2003, în parteneriat cu Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iașilor.

 

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;