Iulius High Ballers: 20 de echipe au făcut parte dintr-un adevărat spectacol al sportului la prima etapă a Campionatului de baschet între liceele din Iași

Vrei să vezi cum a fost la primul Turneu al Campionatului Iulius High Ballers? 20 de echipe entuziaste, de la importante licee ieșene, au intrat în competiție, iar Iulius Mall a pregătit un rezumat cu cele mai interesante și funny momente. Fair-play, efervescență și, mai ales, bucuria care însoțește orice eveniment sportiv dedicat pasionaților s-au regăsit în cadrul turneului găzduit de Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași. Următoarele două etape vor avea loc pe 26 mai și 16 iunie.

Cei 80 de participanți la campionatul de baschet organizat de Iulius Mall Iași s-au bucurat de susținerea a peste 200 de profesori, prieteni și familii, într-un eveniment care a încurajat practicarea sportului și adoptarea unui stil de viață sănătos în rândul elevilor. Un număr important de licee ieșene au acceptat provocarea de a participa la un concurs în care spiritul competitiv, determinarea și bucuria jocului au dominat întrecerea între echipe. Află cum s-au distrat elevii, accesând pagina de facebook Iulius Mall Iași.

La turneul care a avut loc la sfârșitul lunii aprilie, la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași, toți jucatorii au fost răsplătiți cu premii din partea Iulius Mall.

Iulius High Ballers este o competiție de baschet 3×3, organizată de Iulius Mall Iași în parteneriat cu Clubul de baschet StomartFederația Română de Baschet – Sucursala Regională 7 și Inspectoratul Școlar Județean Iași, dedicată elevilor din unitățile de învățământ din Iași. Iulius High Ballers face parte din circuitul Federației Internaționale de Baschet (FIBA) 3×3, echipele participante sunt formate din 3 jucători + o rezervă, iar categoria de vârstă este U19.

Filed in: Informațía zilei, Sport

Comments are closed.

;