S-a schimbat modalitatea de repartizare a locuințelor pentru tineri

Criteriile de repartizare a locuințelor pentru tineri construite prin ANL au fost modificate, ordinea de prioritate în soluționarea cererilor urmând să fie stabilită prin intermediul unui punctaj care ține cont de mai multe criterii. Astfel, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat de consilierii locali în ședința de luni, 20 mai, titularul cererii de repartizare a unei locuințe pentru tineri destinată închirierii trebuie să fie major, în vârstă de până la 35 de ani la data depunerii cererii și trebuie să își desfășoare activitatea în localitatea în care este amplasată locuința, el urmând să primească repartiția în cel mult 60 de luni de la împlinirea acestei vârste. De asemenea, cererea pentru locuință trebuie să fie făcută numai individual și în nume propriu. „Titularul cererii de locuință și ceilați membri ai familiei acestuia – soț/soție, copii și/sau alte persoane aflate în întreținerea acestuia – trebuie să nu dețină și să nu fi deținut o altă locuință în proprietate și/sau să nu fie beneficiarul unei altei locuințe cu chirie proprietate de stat, proprietate a unității administrativ teritoriale sau a unității în care își desfășoară activitatea, atât în municipiul Iași cât și, după caz, în localitatea din afara municipiului Iași unde își desfășoară activitatea titularul cererii de locuință”.  Repartizarea locuințelor se va face în limita fondului disponibil, luându-se în considerare atât locuințele libere din fondul existent, cât și locuințele ce urmează a fi finalizate în cadrul unor obiective de investiții aprobate și cuprinse în programul de construcții de locuințe pentru tineri destinate închirierii”, se arată în expunerea de motive care însoțește proiectul de hotărâre.

Motivul pentru care a fost necesară schimbarea metodologiei de acordare a locuințelor pentru tineri îl reprezintă faptul că, în ultima perioadă, la nivelul municipiului Iași au fost semnalate situații în care copiii titularilor de cerere de locuință au devenit majori, aceștia urmând să fie considerați, în continuare, ca fiind în întreținerea părinților dacă se află în proces de continuare a studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani, și nu au înregistrat o solicitare proprie de atribuire a unei locuințe pentru tineri. Potrivit proiectului de hotărâre, criteriile de ierarhizare a cererilor pentru repartizarea unei locuințe pentru tineri se vor stabili prin punctaj, în funcție de situația locativă actuală a titularului cererii, starea civilă actuală a acestuia, starea de sănătate, vechimea cererii, nivelul de studii și/sau de pregătire a titularului cererii, situațiile locative sau sociale deosebite în care se află titularul cererii de locuință și respectiv de venitul mediu net lunar pe membru de familie. În ceea ce privește situația locativă actuală a titularului de cerere se vor acorda 10 puncte dacă acesta este chiriaș într-un spațiu din fondul locativ privat și 7 puncte dacă este tolerat în spațiu. În funcție de suprafața locuibilă deținută (cu chirie, respectiv tolerat în spațiu – mp/locatar se vor acorda 10 puncte dacă suprafața este mai mică de 8 mp, 9 puncte între 8 și 12 mp inclusiv, 7 puncte dacă suprafața este mai mare de 12 mp și până în 15 mp inclusiv și 5 puncte dacă suprafața este mai mare de 15 mp și până în 18 mp inclusiv.

„Dacă solicitantul cererii de repartiție a locuinței este căsătorit va primi 10 puncte, iar dacă este necăsătorit doar 8. Dacă acesta are în întreținere 4 copii va primi 5 puncte + 1 punct pentru fiecare copil în plus, 4 puncte dacă are 3 copii, 3 puncte dacă are 2 copii și 2 puncte dacă are în întreținere un singur copil. Dacă titularul cererii de locuință este bolnav sau dacă boala de care suferă solicitantul sau un alt membru al familiei ori aflat în întreținere necesită, potrivit legii, însoțitor sau o cameră în plus vor fi acordate alte 2 puncte”, se mai precizează în textul proiectului de hotărâre. În cazul în care vechimea cererii depusă de solicitant este între 3 și 4 ani, acesta va primi 9 puncte, iar pentru fiecare an peste cei 4 ani încă 4 puncte. Se vor acorda 6 puncte pentru o vechime a cererii cuprinsă între 2 și 3 ani, 3 puncte între 1 și 2 ani și 1 punct dacă cererea înaintată pentru repartizarea unei locuințe are o vechime mai mică de 1 an.

„Dacă solicitantul are studii superioare se vor acorda 15 puncte, dacă are pregătire superioară, cu studii medii – 13 puncte, dacă are doar studii medii, fără pregătire profesională – 10 puncte, dacă are școala generală, fără pregătire profesională și/sau cu specializare al locul de muncă – 8 puncte, iar dacă acesta este fără studii și fără pregătire profesională – 5 puncte”, se mai arată în document. Tinerii proveniți din instituții de ocrotire socială care au împlinit 18 ani vor primi 15 puncte, tinerii care au adoptat sau adoptă copii vor primi 10 puncte, iar tinerii evacuați din casele naționalizate doar 5 puncte. În cazul în care venitul mediu net lunar pe membru de familie este mai mic  decât salariul minim pe economice, solicitantul de locuință va primi 15 puncte la dosar, iar dacă venitul este situat între salariul minim pe economie și salariul mediu net pe economice, acesta va primi 10 puncte.

 

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;