Podul Cerna intră în reparații capitale

Printre proiectele de hotărâre aprobate de consilierii locali în ședința de luni, 20 mai, se numără și cel privind indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Reparații capitale pod Cerna”. Valoarea estimată a investiției, potrivit documentației tehnice, este de 43.621.669,71 lei cu TVA, respectiv 36.696.013,37 lei fără TVA, termenul de execuție a lucrărilor fiind de 14 luni. Dat în folosință în anul 1970, podul Cerna a suferit în timp importante degradări atât la nivelul carosabilului și a structurii de rezistență cât și la nivelul albiei și al malurilor râului Bahlui. În plus, având în vedere creșterea accentuată a traficului auto înregistrată în ultimii ani în intersecția dintre strada Cerna, strada Sarmisegetuza și bulevardul Alexandru cel Bun, consolidarea și reabilitarea podului a devenit o necesitate, consideră specialiștii. „Având în vedere avizul favorabil al Comisiei Tehnico-Economice la faza DALI pentru scenariul care propunea lucrări de lărgire a podului existent  cu păstrarea suprastructurii existente, s-a aprobat proiectul de execuție avizat de CTE cu nr. 53819/18/04.2024, în conformitate cu procesul verbal CTE nr. 53181/17.04.2024, prin care se propune execuția de lucrări pentru extinderea infrastructurii prin păstrarea grinzilor existente și montarea grinzilor noi prefabricate pe zonele de lărgire trei benzi în amonte și patru în aval pe fiecare deschidere, respectiv patru deschideri, ceea ce înseamnă 28 de grinzi noi”, se arată în nota de fundamentare care însoțește proiectul de hotărâre. Astfel, odată cu lărgirea părții carosabile prin extinderea podului de o parte și de alta, cu păstrarea axului existent al străzii Cerna, se va crea un gabarit transversal de 14 metri pentru zona carosabilă, cu patru benzi de 3,5 metri lățime fiecare și două trotuare de trei metri lățime fiecare, cu păstrarea suprastructurii existente.

 

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;