Primăria va amenaja noi staţii de încărcare pentru maşinile electrice şi hibride

Primăria va amenaja noi staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice şi hibrid din municipiul Iaşi în urma unui contract de finanțare nerambursabilă semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), în valoare de 25 milioane de lei. Anunţul a fost făcut de primarul Mihai Chirica, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Roznovanu.

„În ultima perioadă am constatat o creştere spectaculoasă a numărului de maşini electrice şi hibrid în municipiul Iaşi, iar în urma întâlnirilor pe care le-am avut în ultimele zile cu proprietarii acestora a reieşit necesitatea măririi numărului de staţii de încărcare electrică. De aceea, am decis ca în perioada următoare, în urma contractului de finanţare încheiat cu Administraţia Fondului pentru Mediu, să amplasăm noi puncte de încărcare electrică a autovehiculelor în zonele populate din oraş”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Potrivit acestuia, zonele în care urmează să fie instalate staţiile de încărcare sunt: parcarea Romtelecom de pe Bulevardul Independenţei, parcarea din faţa Spitalului „Parhon” din bulevardul Carol nr. 50, parcarea din spatele „Piramidei lui Dubeţ”, din Şoseaua Naţională nr. 43, parcarea din spatele Primăriei Municipiului Iaşi de pe strada Agatha Bârsescu, parcarea de pe strada Bărboi, parcarea din faţa Spitalului Clinic de Recuperare din strada Pantelimon Halipa şi parcarea din faţa bisericii „Mitocul Maicilor” de pe bulevardul Independenţei.

Reamintim că tot cu finanţare de la Administraţia Fondului pentru Mediu, alte 14 saţii de reîncărcare electrică a autovehiculelor urmează să fie amplasate şi în alte locaţii din municipiul şi judeţul Iaşi în cadrul aplicaţiei depuse de Consiliul Judeţean. Printre locaţiile prevăzute în proiect se numără parcările de la Centrul Expozițional „Moldova”, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „Cuza Vodă”, Spitalul Clinic de Urgențe pentru Copii “Sf. Maria”, Spitalul Clinic de Urgențe “Prof. Dr. Nicolae Oblu”, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie şi parcarea din faţa sediului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC). De asemenea, pe listă se mai află parcările de la Școala Gimnazială Specială din Pașcani, Colegiul Tehnic “Ion Holban”, Școala Gimnazială Specială “Constantin Păunescu” precum şi parcarea din faţa Teatrului pentru Copii şi Tineret “Luceafărul”.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;