Primarul Mihai Chirica a anunţat joi că a fost finalizată procedura de evaluare a acelor două oferte primite de municipalitate la licitația pentru executarea lucrărilor de reabilitare termică și eficientizare energetică la Colegiului Național „Mihai Eminescu”, proiect finanţat cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 5: „Valul Renovării”.
„Cele două oferte au fost depuse de SC Katar Conneg SRL și respectiv asocierea Fragar Trading SRL – SC RC Beton Bau SRL. În urma evaluării tehnice și financiare, câștigătorul licitației este SC Katar Conneg SRL, care a avut o ofertă financiară de 15, 9 milioane lei fără TVA, respectiv 18,9 milioane lei cu TVA. Valoarea contractului de finanțare europeană este de 19,3 milioane lei, iar valoarea totală actualizată a proiectului de 28,7 milioane lei”, a declarat şeful municipalităţii. Potrivit acestuia, lucrările includ reabilitarea termică şi eficientizarea energetică a patru clădiri aparţinând Colegiului „Mihai Eminescu”, respectiv Corpul A, Corpul C (Internat), Corpul D (Laborator) şi Sala de sport.
„Pentru Colegiul Mihai Eminescu și tot prin Planul Naţional de Redresare şi Rezlienţă (PNRR), dar pe Componenta 15: Educație, Investiția 10: Construirea și dezvoltarea unei rețele-pilot de școli verzi, am câștigat o finanțare în valoare de 15,9 milioane lei pentru extinderea Corpului A cu 1.440 de metri pătrați prin construirea a opt noi săli de clasă, spații tehnice și de depozitare. Noul tronson va beneficia de cele mai bune soluții constructive pentru eficiență energetică, ceea ce va duce la reducerea cu 20% a costurilor de exploatare pentru energie și apă și reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 32%”, a precizat edilul.
În total, numai pentru componenta „Educaţie” din PNRR, Primăria a atras fonduri de peste 261 milioane lei. Până acum, numai prin această componentă din PNRR, Primăria a mai câştigat finanţare pentru proiectele de consolidare şi modernizare a clădirii Colegiului „Garabet Ibrăileanu” și pentru extinderea clădirii Liceului Teoretic „Miron Costin”. În total, valoarea celor trei investiții, de la Colegiul „Mihai Eminescu”, Colegiul „Garabet Ibrăileanu” şi Liceul Teoretic „Miron Costin”, se ridcă la 43,2 milioane lei.
De remarcat că tot prin PNRR, dar la Componenta 5: „Valul Renovării”, municipalitatea ieşeană are deja în derulare proiecte care vizează reabilitarea termică a 21 de clădiri aparţinând unui număr de 14 unități școlare, valoarea totală a acestora fiind de 129,5 milioane lei, respectiv circa 26,2 milioane euro. Pe lângă toate aceste finanţări trebuie menţionat faptul că pe Componenta C 15: „Educație” din PNRR, autorităţile ieşene au mai obținut o finanțare în valoare de 88,7 milioane lei (circa 17,9 milioane euro) pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unui număr de 63 de unități de învățământ preuniversitar, valoarea totală a proiectelor pentru domeniul educației, doar din PNRR, ridicându-se, până acum, la 261,6 milioane lei, respectiv aproximativ 52,8 milioane euro.