Campanie împotriva consumului de alcool în rândul tinerilor

În cadrul „Lunii naționale de informare asupra efectelor consumului de alcool”, Direcția de Sănătate Publică (DSP) derulează în luna iunie campania „Alcoolul te face să-ți pierzi simțurile, nu problemele”, care are ca scop creșterea gradului de conștientizare a populației, în mod special a tinerilor, asupra impactului negativ pe care consumul de alcool îl are asupra sănătății. „Campania de informare despre efectele consumului de alcool se adresează populației generale, dar în special tinerilor, adolescenților și părinților acestora, deoarece adolescența este o perioadă critică de dezvoltare când riscurile asociate abuzului de substanțe este în mod particular ridicat.  Pentru a preveni expunerea la riscurile și pericolele pentru sănătate, precum și alți factori care scad calitatea vieții la consumatorii de alcool, un prim pas este acela de a informa adolescenții despre riscuri și de a-i sprijini să facă alegeri bune pentru sănătatea lor. Tinerii care consumă alcool au un risc de 4 ori mai mare de a deveni dependenți de alcool la vârsta adultă. Este foarte important ca adolescenții să nu înceapă să consume alcool și să continue să nu consume alcool pe parcursul vieții”, afirmă reprezentanții Direcției de Sănătate Publică, care avertizează că adulții au un rol deosebit de important în ceea ce privește formarea mediilor, valorilor, atitudinilor pozitive și a deprinderilor sănătoase, fără consum de alcool. „Prin derularea Lunii naționale a informării despre efectele consumului de alcool se urmărește creșterea vigilenței, responsabilității personale și sociale în ceea ce privește consumul de alcool”, susțin inițiatorii proiectului. Astfel, potrivit statisticilor, deși comercializarea produselor care conțin alcool este restricționată pentru persoanele sub 18 ani, totuși, 2 din 3 elevi cu vârsta de 15-16 ani din România consideră că băuturile alcoolice sunt ușor de procurat, arată datele studiului ESPAD-European School Survey Project on Alcohol and Other Drugs- derulat în anul 2019. „Conform studiului YRBSS (Youth Risk Behavior Surveillance System) desfășurat în 2022 de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), 6 din 10 liceeni din România cu vârsta cuprinsă între 15-18 ani, au raportat că au consumat alcool cel puțin în una-două zile în ultimele 30 de zile și mai mult de două treimi din liceenii din România cu vârsta între 15-18 ani au declarat că au consumat alcool”, arată reprezentanții Direcției de Sănătate Publică. Campania informării despre efectele consumului de alcool este finanțată de către Ministerul Sănătății (MS) prin Programul Național de Evaluare și Promovare a Sănătății, suportul metodologic al proiectului  fiind asigurat de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). La nivel global, consumul nociv de alcool contribuie la 3 milioane de decese în fiecare an, fiind este responsabil pentru 5,1% din povara globală a bolii și reprezintă principalul factor de risc pentru mortalitatea prematură și invaliditatea în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani. În lume, aproximativ o treime dintre decesele tinerilor de 11-15 ani se produc prin accidente rutiere din cauza alcoolului”, precizează inițiatorii campaniei. Potrivit specialiștilor, consumul de alcool este asociat cu aproximativ 200 de boli și poate cauza accidente, traumatisme, accidente de muncă, violență. De asemenea, este asociat cu scăderea stimei de sine, depresie, anxietate, tulburări de comportament, risc de sinucidere. De asemenea, afectează memoria, atenția, judecata, alterează capacitatea de a lua decizii.

Filed in: Informațía zilei, Sănătate

Comments are closed.

;