În zilele premergătoare alegerilor locale şi europarlamentare, la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor (SEP) din cadrul Direcţiei Locale de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) au fost primite 1.561 de cereri venite din partea ieşenilor pentru eliberarea unui nou act de identitate, a anunțat Marius Bodoga, directorul executiv al Direcției Locale de Evidența Persoanelor (DLEP). „În peste 70% din cazuri, solicitanții nu aveau act de identitate sau termenul de valabilitate era expirat. Au fost întocmite și 58 de acte de identiate pentru persoanele private de libertate”, a precizat Marius Bodoga. Potrivit acestuia, în cele două zile, respectiv 8 şi 9 iunie, în care a instituţia pe care o conduce a asigurat accesul publicul în program extins, în intervalul orar 8-16 (sâmbătă, 8 iunie) şi respectiv 7-22 (duminică, 9 iunie), la ghişeele Serviciului de Evidenţă a Persoanelor s-au prezentat 759 de persoane, din care 584 au primit cartea de identitate în vederea exercitării dreptului de vot iar 175 au depus cerere pentru eliberarea unui nou act de identitate. „În total, de la începutul anului, la serviciul nostru au fost procesate 30.150 de cereri , din care 26.120 pentru cărți de identitate, 1.042 pentru cărți provizorii și 2.988 de mențiuni pentru stabilirea reședinței”, a mai precizat Marius Bodoga, directorul executiv al DLEP Iaşi.
Peste 1.500 de cărți de identitate eliberate în zilele premergătoare alegerilor
Filed in: Administrație, Informațía zilei