Ca urmare a avertizării emise de meteorologi privind creșterea în următoarele zile a temperaturilor, primarul Mihai Chirica a dispus luni reactivarea Comitetului Local pentru Situații de Urgență (CLSU) în vederea aplicării imediate a măsurilor necesare pentru diminuarea efectelor negative provocate de vremea caniculară. Totodată, șeful municipalității a cerut direcțiilor și societăților comerciale aflate în subordinea Primăriei să completeze acest plan cu o serie de măsuri punctuale pe care să le aplice de urgență. Astfel, Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) va identifica și monitoriza telefonic persoanele defavorizate care pot fi afectate sever în perioada de caniculă (persoanele vârstnice singure şi/sau nedeplasabile, persoanele cu dizabilităţi, bolnavii cronici sau cu boli incurabile, persoane fără locuinţă/fără adăpost, persoane asistate prin unităţile sociale aflate în subordinea direcţiei, etc.). Potrivit reprezentanților muniicpalității, în acest moment, numărul persoanelor aflate în monitorizarea Direcției de Asistență Socială este de aproximativ 1.500.
„Reprezentanții municipalității vor achiziționa produsele necesare pentru suportarea temperaturilor extrem de ridicate (apă minerală, fructe, etc.).„Distribuirea către persoanele defavorizate aflate în evidenţă se va face la domiciliul acestora. În plus, angajații DAS vor acorda sprijin în achiziţionarea alimentelor de bază, în funcţie de solicitările înregistrate, plata produselor fiind suportată de beneficiar”, se precizează în documentul dat publicității de către reprezentanții Primăriei. De asemenea, conducerea municipalității urmează să încheie un protocol de colaborare cu Crucea Roșie – filiala Iași și va înființa, totodată, puncte de prim-ajutor în cele cinci centre de cartier (Păcurari, Nicolina, Tătărași, Alexandru cel Bun și Frumoasa). „Centrele de cartier vor fi sunt dotate cu aer condiționat și automate de apă potabilă, iar în zilele de avertizare de cod galben/ portocaliu, voluntarii instruiți de membrii Crucii Roșii vor acorda asistență de specialitate persoanelor care au nevoie de ajutor”, se mai arată în document.
În perioadele de cod portocaliu/roșu, Direcția de Sănătate Publică (DSP) va asigura cadre medicale specializate în centrele de cartier și în alte puncte de prim ajutor din oraș. De asemenea, Primăria Municipiului Iași a solicitat Colegiului Farmaciștilor – filiala Iași sprijin pentru ca în perioadele caniculare farmaciile din oraș să permită accesul persoanelor pentru a beneficia de instalațiile de aer condiționat, apă potabilă și, eventual, acordarea primului ajutor, o solicitare similară fiind adresată și supermarketurilor care își desfășoară activitatea în oraș. Nu în ultimul rând, Compania de Transport Public (CTP) va veni în sprijinul călătorilor în zilele caniculare punând la dispoziția acestora, la toate capetele de linie, pahare cu apă persoanelor care au nevoie de hidratare. Locurile prevăzute cu dozatoare/ purificatoare de apă sunt: Rond Copou, Rond Dacia, Rond Dancu, Tătărași Nord, Rond Canta, Selgros, Tehnopolis, Târgu Cucu, Bucium, Blocuri Ciurea și Țuțora. De asemenea, echipele CTP vor monitoriza permanent mijloacele de transport în comun în vederea preluării persoanelor care necesită sprijin şi asistenţă medicală. Reprezentanții CTP le recomandă călătorilor aflați în stații în așteptarea unor mijloace de transport public să evite pe cât posibil expunerea la soare și să poarte haine de culoare deschisă și șepci sau pălării.
Alte măsuri incluse în planul de măsuri pentru diminuarea efectelor caniculei:
- Societăţile furnizoare de utilităţi publice trebuie să doteze punctele de încasare a facturilor cu echipamente de climatizare şi dozatoare de apă.
- SC ApaVital SA Iaşi va asigura buna funcționare a cişmelelor (fântânilor stradale).
- SC ApaVital SA Iaşi va asigura distribuția apei potabile în zonele din municipiu care nu sunt racordate la sistemul centralizat de distribuţie şi ale căror surse de alimentare cu apă potabilă au scăzut / secat.
- Poliţia Locală și SC Salubris SA vor monitoriza cursurile de apă de pe raza Municipiului Iași.
- Salubris SA va crește ritmul de ridicare a gunoiului menajer în zilele cu temperaturi ridicate.
- Poliţia Municipiului Iaşi şi Poliţia Locala Iași vor suplimenta numărul de agenţi ai patrulelor pe timp de noapte.
- Poliția Locală va intensifica verificările în zonele de agrement împădurite (Ciric, C. A. Rosetti) pentru a preveni apariția incendiilor.
- Agenţii de la Poliţia Municipiului Iaşi şi Poliţia Locală vor spori măsurile pentru îndrumarea cerşetorilor şi a persoanelor fără adăpost spre adăposturi.
- Fântânile arteziene din municipiu vor fi puse în funcțiune inclusiv pe timpul nopţii, până la ora 24.00.
- SC Servicii Publice SA va asigura buna funcționare a cișmelelor existente în cimitire.
- Salubris SA va crește frecvența de udare a principalelor artere și altor străzi intens circulate din municipiu în intervalele orare recomandate.
- În pieţele agroalimentare, bazar și târguri vor fi asigurate locuri speciale pentru furnizarea de apă potabilă. În piețele agroalimentare produsele de origine animală vor putea fi comercializate până la ora 10:00. Totodată, vor fi intensificate controalele în pieţe şi la comercianţii stradali de produse alimentare perisabile.
- Traficul greu va fi restricționat, prin interzicerea circulației autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone, între orele 11.00 și 17.00 din zilele caniculare.
Primarul Mihai Chirica a făcut apel și la organizațiile neguvernamentale să se implice în supravegherea persoanelor cu dizabilităţi, bolnavilor cronici, bătrânilor, precum şi a persoanelor cu venituri reduse.