O nouă ediţie a Forumului Economic Regional „Moldova”

În perioada 4 – 6 iulie, la Vatra Dornei va avea loc Forumul Economic Regional „Moldova”, eveniment cu impact major pentru Regiunea Extinsă a Moldovei, organizat de către Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltarii Regionale în colaborare cu Consiliul Județean Suceava și Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Est (ADRNE). Potrivit organizatorilor, tema ediţiei din acest an a forumului este „Planificare şi Cooperare pe obiectivul strategic: Moldova 2030” “Forumul Economic Regional Moldova crează condițiile necesare conlucrării în vederea dezvoltării strategice a Regiunii Extinse a Moldovei pe baza pregătirii până în 2030 a unei Platforme Comune de Colaborare construită între mediul instituţional și cel privat de pe ambele maluri ale Prutului, cu o implicare unitară, proporţională şi egală a administraţiei publice, mediului privat, mediului institutional din educație și sănătate, respectiv a societății civile din întreaga Moldovă de la munții din Vatra Dornei până la Cetatea Soroca de pe râul Nistru, avându-i desigur în vedere și pe frații noştri din Ucraina”, a declarat Ion Ştefanovici, președintele Centrului de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale (CAPDR), organizatorul evenimentului. Formatul evenimentului dedicat dezvoltării Regiunii de Nord Est a României cu focus pe domeniul investițiilor nu este unul nou, un forum de investiţii în acest sens fiind organizat în anul 2003 de către specialiștii din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord Est. Evenimentul a fost întrerupt în perioada 2020 – 2022 din cauza pandemiei, dar a fost preluat și continuat într-un nou format începând din 2023 de către Centrul de Analiză și Planificare a Dezvoltării Regionale.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;