Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită miercuri, 26 iunie, la Iași, printr-o ceremonie militară și religioasă care s-a desfășurat pe esplanade din fața Prefecturii. La eveniment au fost prezenți, de asemenea, reprezentanții autorităților locale și militari din cadrul Garnizoanei Iași. Manifestările au debutat la ora 8.30 la Catedrala Mitropolitană, cu slujba religioasă de sfințire a drapelului, după care acesta a fost adus de militari în faţa Prefecturii, pentru ceremonia de arborare pe catargul din fața instituţiei. După înălţarea pe catarg a drapelului şi intonarea Imnului de Stat al României, oficialităţile locale au rostit scurte alocuţiuni. După prezentarea de către prefectul Felix Guzgă a mesajului adresat de premierul Marcel Ciolacu cu ocazia Zilei Drapelului Național, au luat cuvântul președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, și primarul Mihai Chirica. „Drapelul este un simbol puternic al identității românești peste tot în lume, este simbolul națiunii noastre, al tuturor românilor, cei de acasă și cei de pretutindeni, care privesc la tricolor ca la puntea de legătură cu țara noastră și cu valorile românești. Drapelul este un simbol al virtuților românești: cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, iar orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea. Astfel, steagul ne oferă o lecție despre cum trebuie să fim ca români, ca oameni, ca membri ai acestei frumoase comunități și ai Europei”, a afirmat președintele Consiliului Județean. „Mai vechi decât statul român însuși, tricolorul semnifică o ștafetă a identității naționale transmisă din generație în generație și din provincie în provincie vreme de aproape 200 de ani. A respecta drapelul țării înseamnă a cinsti o istorie în care cei buni au încercat mereu să ne arate calea cea dreaptă de urmat. E un drum pe care nu putem merge decât împreună, alături de celelalte națiuni europene, dar neuitând nicio clipă că suntem, înainte de toate, români”, se arată în mesajul primarului Mihai Chirica. După discursurile oficialităților, manifestările dedicate Zilei Drapelului Naţional s-au încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.