Peste 8.000 de kg de deșeuri electrice și electronice, colectate într-o singură zi de la ieșeni

Peste 8.000  de kilograme de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) au fost adunate în cadrul colectei care s-a desfășurat sâmbătă, 19 octombrie, la Iași, organizată de Asociația Română pentru Reciclare (RoRec) împreună cu Primăria municipiului Iași, în cadrul campaniei ”Locul deșeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”. O parte dintre deşeurile electrice colectate au fost preluate gratuit de la domiciliile cetăţenilor sau de la sediile unor firme, în urma apelurilor înregistrate la numerele de telefon puse la dispoziţie de organizatori. La acțiune au participat și 40 de voluntari de la Colegiul Economic Administrativ și Școala ”Veronica Micle”  din Iași. Cei care au ales să se debaraseze corect şi responsabil de obiectele nefolositoare provenite din echipamente electrice şi electronice au participat automat la o tombolă cu 33 de premii, oferite de unul dintre membrii Asociaţiei RoRec. Parteneri ai acestei acțiuni (a doua desfășurată în acest an la Iași) au fost SC Salubris S.A, Agenția pentru Protecția mediului (APM) și Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi”.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;