Municipiul Iași se află în Top 10 orașe performante din România, conform unui raport publicat de City Index 2024, un nou standard de evaluare a performanței urbane lansat de Institutul pentru Orașe Vizionare. În analiza sa, City Index 2024 a evaluat date din perioada 2022 – 2023 pentru cele 41 de municipii reședință de județ, indicatorii care influențează cel mai mult viitorul orașului, precum educația, inovarea și competitivitatea, primind o pondere mai mare în alcătuirea clasamentului final. În schimb, indicatorii care nu sunt direct controlați de oraș, dar care influențează totuși calitatea vieții urbane, cum ar fi vremea sau proximitatea anumitor atracții naturale, au primit o pondere mai mică în întocmirea ierarhiei. În final, toți acești indicatori au fost grupați în trei componente principale și anume: Calitate, Prosperitate și Vibrație. Astfel, Municipiul Iași s-a plasat pe poziția 5 la categoria „Calitate” (modul în care infrastructura, atracțiile, mediul natural și serviciile esențiale contribuie la un standard de viață ridicat), performând la calitatea serviciilor medicale (locul 2), dar și la asigurarea unei speranțe de viață ridicată (locul 3). În ceea ce privește categoria „Prosperitate” (puterea economică a orașului și interacțiunea acesteia cu dinamica socială), municipiul Iași se află în primele 10 oraşe din România, fiindu-i apreciate sporul natural (locul 2) și indicele de inovare (locul 2). La capitolul „Vibrație” (dinamismul cultural, social și demografic al orașului, în cadrul căruia este subliniată capacitatea acestuia de a crea o atmosferă atractivă și plină de energie), Iașul s-a clasat tot în primele 10 oraşe, punctând la gradul de ocupare turistică (locul 1) și numărul crescut de elevi și studenți (locul 2). Autorii raportului au evidențiat tradiția educațională a Iașului, subliniind faptul că „numărul mare de studenți constituie unul dintre principalele puncte forte ale orașului și un factor de atractivitate pentru investitori”. „În materie de inovare, Iașul este un lider indiscutabil, fie că vorbim de sectorul privat, universități sau companii antreprenoriale”, se arată în City Index 2024. De asemenea, este relevat potențialul economic deosebit al Iașului: „Orașul a reușit să devină un magnet pentru companiile din domeniul IT&C și al unor servicii cu valoare adăugată mare, o contribuție importantă în acest sens având-o dezvoltarea aeroportului internaţional”, se arată în raport. Cluj-Napoca, București și Sibiu conduc topul performanței urbane în România, conform CITY INDEX. Brașov și Timișoara completează primele cinci locuri, urmate de Iași, Oradea, Târgu Mureș, Alba Iulia și Constanța. Analiza aduce și o serie de surprize: de exemplu, municipii mici, precum Alba-Iulia, Miercurea-Ciuc sau Târgu-Mureș, au performanțe relative mai ridicate decât municipii mult mai mari din punct de vedere al dimensiunii populației. Din primele zece locuri ale clasamentului celor mai performante orașe, 7 sunt situate în interiorul arcului carpatic, în timp ce orașele mai puțin performante sunt exclusiv în afara arcului carpatic. Singurul oraș din Moldova inclus în Top 10 este Iași, subliniind variațiile regionale semnificative în ceea ce privește performanța urbană în România. Pentru a asigura o comparație echitabilă între orașe de dimensiuni diferite, scorurile fiecărui indicator au fost standardizate în funcție de mărimea orașului și a populației, conform Recensământului Populației și Locuințelor 2021.