Campanie de informare privind gestionarea eficientă a resurselor de apă

În perioada 1 iulie – 31 august, ApaVital participă la campania europeană de informare “Să privim apa altfel!” (WaterWiseEU), care are ca scop creșterea gradului de conștientizare asupra stresului tot mai mare pus asupra sistemelor de apă din Europa și evidențierea soluțiilor disponibile pentru gestionarea eficientă a acestei resurse vitale. Principalele teme abordate în cadrul campaniei inițiată de Comisia Europeană includ: schimbarea atitudinii față de apă, protejarea resurselor limitate de apă, apa ca următoarea criză, apa în viața de zi cu zi și gestionarea eficientă a resurselor de apă.

„40% dintre oamenii din întreaga lume resimt deja efectele deficitului de apă. Este esențial să transformăm modul în care gestionăm, folosim și prețuim apa. ApaVital promovează schimbarea atitudinii față de apă prin programe educative și campanii de conștientizare. Apa dulce reprezintă mai puțin de 3% din totalul apei de pe glob, iar ApaVital se angajează în protejarea acestei resurse vitale. Prin proiecte de modernizare a infrastructurii de distribuție și de reducere a pierderilor, asigurăm eficientizarea utilizării apei și protejarea surselor existente”, afirmă reprezentanții ApaVital. Compania ieșeană implementează, de asemenea, practici sustenabile și investește în tehnologii moderne pentru a face față secetelor tot mai frecvente, contribuind îna cest fel la creșterea capacității comunităților locale de a face față crizei apei.

„ApaVital este preocupată permanent de găsirea unor soluții pentru a asigura accesul la apă către utilizatori chiar și în perioadele de secetă. Fără apă, comunitățile și economiile locale ar suferi. De aceea, compania noastră  dezvoltă și aplică soluții inovatoare pentru a se asigura că cererea de apă nu depășește oferta și că toată lumea are acces echitabil la această resursă vitală”, mai precizează reprezentanții societății, care adaugă că prin intermediul campaniei europene „Să privim altfel apa!”, ApaVital dorește să sensibilizeze publicul și să promoveze măsuri sustenabile pentru protejarea și utilizarea eficientă a resurselor de apă.

Filed in: Economic, Informațía zilei

Comments are closed.

;